Mai multe construcții ilegale care ocupau domeniul public în centrul Timișoarei, în zona Pieței 700, au fost demolate de echipele Primăriei Municipiului Timișoara.
În urma dispoziției de demolare semnată de primarul Dominic Fritz, Primăria Municipiului Timișoara a notificat proprietarul, însă acesta nu a eliberat zona conform cerințelor legale. Astfel, marți, 24 septembrie, municipalitatea a demarat procedura de eliberare a terenului. La fața locului s-au aflat echipele Colterm și Poliția Locală, care au verificat dacă spațiile sunt libere înainte de a începe demolarea propriu-zisă.
Operațiunea este programată să se desfășoare pe parcursul întregii zile.
Construcțiile, ridicate fără autorizație începând din primii ani de după Revoluție, se aflau pe teren public. Proprietarul acestora, SC AURA SRL, închiriase spațiile unor comercianți, aceștia având declarat un alt punct de lucru.
Reamintim faptul că Primăria împreună cu Piețe SA reabilitează Piața 700 pentru a oferi condiții civilizate de comerț, atât vânzătorilor cât și timișorenilor care se aprovizionează din această piață.