Timișoara este șocată și nu în mod pozitiv de un episod cu o vânzătoare din Piața Iosefin săltată de polițiștii locali doar pentru că a rupt tichetul de amendă de parcare pus pe mașină. AUR cere demisia directorului Attila Hajdu, prin vocea deputatului Ciprian Stoica.
Aici găsiți comunicatul de presă cu explicații ridicole ale Poliției Locale Timișoara. Redăm comunicatul AUR mai jos, integral:
Ciprian-Titi Stoica, senator AUR Timiș: Attila Hajdu, directorul miliției din Timișoara trebuie să plece!
Mi-au fost aduse la cunoștință, și nu pentru prima dată, abuzurile practicate de către agenții Poliției Locale Timișoara. Fie că vorbim despre permanenta terorizare a piețarilor (din Piața Iosefin, Piața Badea Cârțan ș.a), oameni de rând care-și câștigă cu greu pâinea prin muncă cinstită, fie că vorbim despre intimidările sau despre șicanele neîncetate pe care sunt nevoiți să le suporte timișorenii care au curajul de a devoala neregulile practicate de această „Gardă Pretoriană” a cangrenei USR-iste instaurate la conducerea orașului, ajungem inevitabil la concluzia că această instituție este atât de cangrenată, încât conducerea sa trebuie demisă imediat!
Este un fapt cunoscut faptul că Poliția Locală din Timișoara, al cărei director general este Attila Hajdu, funcționează asemenea unei miliții al cărei unic scop este să reprime orice formă de rezistență practicată de cetățenii care s-au săturat de dominația USR. Din dorința de a nu crea și mai multe probleme oamenilor deja hăituiți de această miliție nu voi indica precis cazurile de abuz care mi-au fost aduse la cunoștință. Vreau însă ca oamenii să știe că vocea lor este auzită!
Consilierii AUR Timișoara au luat act de practicile totalitare ale Poliției Locale Timișoara și solicită, prin intermediul consilierului Ilie Vasile Sîrbu, demisia lui Attila Hajdu, directorul general al Direcția Generale a Poliției Locale Timișoara.
Susțin cu fermitate și convingere această solicitare, pe care o găsesc a fi mai mult decât întemeiată. Motivul este simplu: instituția pe care o conduce nu numai că nu a contribuit la ordinea și siguranța publică, ci din contră, a participat activ la instaurarea unui regim de teroare, al cărui temei nu este nici mai mult, nici mai puțin, decât unul politic.
Prin acțiunile sale, Poliția Locală din Timișoara a încălcat flagrant Legea poliției locale nr. 155/2010, care prevede că scopul Poliției Locale este acela de a apăra drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor.
Acțiunile întreprinse de agenții de poliție locală din Timișoara lezează atât onoarea şi demnitatea acestei funcții, cât și pe cea a instituţiei din care face parte. Mai mult decât atât, aceștia încalcă abuziv, nejustificat și în mod repetat, drepturile și libertățile cetățenești la comanda politică a USR.
Suntem convinși că în rândul polițiștilor locali timișoreni se află și oameni de bună credință, care fac cinste profesiei pe care și-au ales-o, motiv pentru care această demisie este și pentru ei, pentru a-și putea face treaba în tihnă și cu demnitate!
Stimate domnule Attila Hajdu, având în vedere că oricum v-ați pensionat pe caz de boală și nu vedem cum ați mai putea fi apt să îndepliniți atribuțiile unei funcții de comandă și pentru că ne preocupă sănătatea dumneavoastră, vă solicităm demisia!
Adevărat, ne preocupă sănătatea dumneavoastră, dar mărturisim că ne preocupă și mai mult sănătatea orașului nostru, care este casa noastră și care nu se poate însănătoși atâta timp cât dumneavoastră ați parazitat una dintre instituțiile responsabile de ordinea și liniștea noastră și a familiilor noastre!
AUR nu se teme! AUR este mișcarea oamenilor liberi, cărora nu le puteți pune pumnul în gură, indiferent cât de mult ați încerca! Faceți-vă și faceți-ne un bine, poate că singurul de când ați preluat această funcție: demisionați!
Este o decizie de onoare, aceasta, desigur, dacă mai înțelegeți semnificația acestui termen!
Departamentul de comunicare AUR Timiș