PNL şi PSD au dat mână cu mână să comaseze alegerile. O decizie neconstituţională, cum au spus şi mulţi specialişti, nu a fost bine primită nici de AUR Timiş.
Negoescu Mihai, coordonator AUR Timiș: „Aseară am văzut cu toții circul de la ora 19 prin care s-a oficializat comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare. Doresc să subliniez un singur lucru: de ceea ce le este frică, nu vor scăpa! Suntem pregătiți atât la nivelul filialei Timiș, cât și la nivel național, pentru aceste alegeri pe care românii trebuie să le perceapă ca o primă etapă a schimbării clasei politice. Avem o alianță la nivel național și cel puțin județean alături de BUN, PRR, ANȚ și PNCR vom avea liste complete! Vom oferi o opțiune la nivel local pentru schimbarea baronilor!”
Marcel Mihoc – președinte PRR Timiș: „Coaliția fricii PSD – PNL a decis comasarea alegerilor
Veștile pe care le așteptam aseară erau următoarele: președintele țării, alături de PSD și PNL să hotărască ca numărul parlamentarilor să fie redus la 300, să încercăm să ne aducem românii plecați peste hotare – acasă, să avem o impozitare progresivă pentru pensile speciale, să intrăm în Schengen fără probleme, să resolve problema Roșiei Montane. Se demonstrează neputința clasei politice.
Doi oameni, bine crescuți, speriați, puțin bolnavi – le recomand să facă niște analize, ne-au arătat România lucrului bine făcut. Aceștia sunt interesați doar de ciolaniadă! O adunătură de profitori, oameni care simt că își pierd ciolanul. Dar doar pierzând vor vedea cât costă o roșie, o sticlă de apă sau de vin – pe care deobicei o primesc de pomană. În aceste condiții vă spunem că suntem pregătiți de război chiar dacă au schimbat regulile în timpul jocului.”
Ciprian Titi Stoica, deputat AUR Timiș: „Ce am văzut eu aseară? Filmul Tăntălăul și Gogomanul, adică Ciolacu și Ciucă. Am văzut că de teama noastră s-au coalizat și au comasat alegerile ilegal și neconstituțional. Unica lor preocupare este să se lupte cu extremismul. Care extremism, domnilor? De 34 de ani, singurii extremiști ați fost dumneavoastră! Nu ați construit un spital, o școală, o creșă, lucruri atât de importante pentru români. Așa cum ne vedeți, sinceri și direcți, ne vom adapta la orice hotărâți dumneavoastră. Suntem singura alternativă la PSDNL. Dragii mei bănățeni, vă rog să aveți speranță! Începem debaronizarea în județ. În Timiș, unde PSD și PNLvor susține un candidat sau mai mulți candidați comuni: Fredi și Nica susținându-l pe Vasile Dîncu – un mare securist și sinecurist. Cum credeți voi că e posibil? În prima parte ale alegerilor vor merge brat la brat și după vor avea dispute? Aveți încredere și alăturați-vă singurei alternative reale care a pornit din asociații civice, din oameni care au luptat pe toate fronturile pentru a face ceva!”