AUR Timiș s-a sesizat după propunerea consilierului Marcel Mihoc, care îl dorea pe Grindeanu cetățeann de onoare al județului. Clarificările au venit de la șeful județean al partidului, Bogdan Negoescu.

În primul rând, această inițiativă nu aparține Alianței pentru Unirea Românilor și nu reprezintă poziția oficială a AUR. Așa cum a precizat chiar autorul acesteia, este vorba despre un demers strict personal, care nu a fost discutat, aprobat sau asumat de organizația AUR Timiș. În consecință, AUR nu susține o asemenea propunere!

Respectăm dreptul fiecărui ales local de a avea opinii personale, însă acestea nu pot fi prezentate drept poziții ale partidului atunci când nu au fost asumate de forurile statutare ale AUR.

Poziția AUR față de actuala guvernare și față de reprezentanții PSD Timiș este una consecventă și bine cunoscută. Nu există nicio schimbare de direcție și nicio susținere pentru un astfel de demers.

Îi asigur pe timișeni și pe toți susținătorii AUR că valorile și principiile pentru care ne-au acordat încrederea rămân neschimbate, iar pozițiile oficiale ale partidului sunt comunicate exclusiv prin structurile de conducere și reprezentanții mandatați ai AUR”, a transmis Neogoescu.

Mai mute despre transparența acestor articole–>vedeti aici

Articolul precedentUn consilier AUR îl vrea pe Grindeanu Cetățean de Onoare al județului Timiș
Articolul următorViswanathan Anand, campion mondial la șah și vicepreședinte al Federației Internaționale de Șah, vine la UVT pentru o întâlnire specială cu publicul timișorean

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.