Băiat de 17 ani, cercetat de polițiști pentru că a furat o mașină și s-a urcat la volan deși nu avea permis

Polițiștii hunedoreni au fost sesizați de un tânăr de 25 de ani că i-a dispărut mașina din fața casei.

Oamenii legii au început imediat cercetările, iar în cele din urmă au identificat un minor de 17 ani ca fiind principalul suspect de furt.

”În data de 09.04.2018, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Romos, cu privire la faptul că a constatat i-a fost sustras autoturismul. Tânărul le-a declarat polițiștilor că a parcat autoturismul respectiv în data de 08.04.2018, în jurul orei 20:00, în faţa locuinţei, însă nu l-a asigurat corespunzător, iar cheile maşinii se aflau în contact”, transmit reprezentanții IPJ Hunedoara.

Polițiștii au identificat un băiat de 17 ani, din comuna Romos, faţă de care vor efectua în continuare cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.

Autoturismul a fost identificat pe raza localității Șibot, din județul Alba, și restituit părții vătămate, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here