Bani de la CJ Timiş pentru Spitalul de Boli Infecțioase! Va fi aprobat și un nou fond de rezervă de un milion de lei

Consilierii judeţeni se întrunesc mâine pentru aprobarea unor sume de bani, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, la nivelul judeţului Timiş.

Conform proiectului de rectificare bugetară, CJT va aloca Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara suma de 150.000 de lei. Totodată va fi aprobat şi un nou fond de rezervă, în valoare de un milion de lei.

”În urma solicitării Spitalului ”Victor Babeș”, mâine am convocat consiliul județean pentru aprobarea unui proiect privind alocarea sumei de 150.000 de lei pentru Spital, pentru achiziționarea de consumabile, mai exact teste pentru coronavirus și echipamente speciale de protecție pentru angajați. Va fi aprobat un nou fond de rezervă în valoare de 1 milion de lei pentru a fi pregătiți pentru orice situație care ar putea să apară în viitor”, spune președintele CJT, Călin Dobra.

Consiliul Județean a cumpărat 10 containere pentru izolare, dar și 11 termoscannere, care urmează să ajungă în punctele de trecere a frontierelor.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here