Banii din fondul de urgenţă, ultima „hoție” a Guvernului PNL! Împărţirea banilor se lasă cu acuze grave şi plângeri penale

Nemernicia și „hoția” Guvernului demis Cîțu, regizate în județul Timiș de către Alin Nica, președintele Consiliului Județean, și Ovidiu Drăgănescu, subprefectul cu atribuții de prefect, vor avea efecte spun social democraţii timişeni. PSD ameninţă cu plângeri penale după ce banii din fondul de urgenţă al Guvernului au fost împărţiţi discreţionar.

Din cei peste 29 milioane de lei alocați Timișului, PSD spune că guvernanții liberali au decis distribuția astfel: câteva firimituri localităților cu primari PSD și „cozonacul” pentru localitățile cu primari PNL și UDMR. Altfel spus, primăriile cu edili social-democrați au primit fix 50 de mii lei, în timp ce primarii din „famiglia” liberală și primarii UDMR din „fantastica” coaliție au primit fiecare câteva sute de mii de lei.

Atragem atenția asupra faptului că, în această împărțire făcută de fațadă, nu s-a ținut cont de numărul de locuitori dintr-o localitate sau alta, nici dacă e oraș sau comună, nici de mărimea sau de nevoile comunităților respective. În „mărinimia” lor, guvernanții liberali demiși și disperați, au ținut cont strict de culoarea politică, acționând pe principiul nedorit: cine împarte, parte își face„, spune Călin Dobra, liderul consilierilor județeni ai PSD.

Primarii PSD din județul Timiș vor face demersurile necesare pentru a nu accepta aceste sume modice, nejustificat distribuite. Asta pentru că nu acceptăm ca locuitorii județului Timiș și implicit ai comunităților pe care vremelnic le administrăm să fie nedreptățiți. Spre exemplu, localității periurbane Giroc cu primar PSD, la un număr de locuitori de peste 18 mii, i-a fost alocată suma de 50 mii lei, în timp ce comunei Tormac, cu primar PNL, i s-a alocat suma de 610 mii lei, la un număr de locuitori de sub 3 mii. În plus, nu s-au luat în calcul nici proiectele de dezvoltare ale fiecărei localități în parte sau necesitățile respectivelor comunități„, spune Marius Stoian, primarul comunei Birda și președintele Filialei Județene Timiș a ACoR.

PSD Timiș va sesiza instituțiile abilitate ale statului și va înainta plângere penală împotriva celor care au instrumentat această nedreptate. După tentativa de cumpărare de voturi la moțiune în schimbul unor funcții în administrație, PNL Timiş continuă asaltul asupra celor mai elementare norme de reprezentativitate, comportându-se ca un veritabil grup mafiot” a conchis Alfred Simonis, deputat şi președintele PSD Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here