Guvernul României a aprobat, vineri, memorandumul semnat luna trecută la Timișoara, de ministrul Transporturilor din România, Sorin Grindeanu, și ministrul de Externe din Ungaria, Péter Szijjártó, privind deschiderea între cele două țări la Beba Veche – Kubekhaza.
Memorandumul vine în urma demersurilor inițiate de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, pe baza propunerii formulate de către Consiliul Județean Timiș, care a promovat inițiativa deschiderii unui nou punct de trecere a frontierei cu Ungaria, în localitățile amintite.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR SA), urmează să asigure construcția infrastructurii și furnizarea dotărilor și utilităților necesare funcționării punctului de trecere a frontierei.
În conformitate cu prevederile Convenţiei dintre România şi Republica Ungară privind controlul traficului rutier şi feroviar, semnată la Bucureşti la 27 aprilie 2004, ratificată prin Legea nr. 191/2005, Guvernele statelor semnatare reglementează prin acorduri separate înfiinţarea sau desființarea de noi puncte de trecere a frontierei, orarul de funcţionare, caracterul traficului şi modificarea acestuia.
Acordul urmează să prevadă înființarea punctului de trecere de la Beba Veche – Kübekháza și să reglementeze regimul de funcționare. În motivarea urgenței acestui demers, Consiliul Județean Timiș a precizat că prin înființarea noului punct de trecere a frontierei se asigură mobilitatea transfrontalieră pentru locuitorii din județul Timiș.
Inițiativa a fost convenită, de principiu, în cadrul contactelor cu partea ungară. Astfel, în cadrul unei reuniuni la nivel de experți, desfășurată la Szeged, la 24 august 2023, a fost identificată în comun o variantă optimă de amplasare a infrastructurii punctului, în urma evaluării aspectelor privind fezabilitatea tehnică, controlul de frontieră, eficacitatea economică și condițiile locale.
Această variantă implică și modernizarea drumului județean DJ 682 pe o secțiune de aproximativ 24 km și realizarea unui nou punct de trecere a frontierei de stat în zona de graniță.