Mașinile de mare tonaj sunt interzise pe podul din localitatea Făget

TIR

Șoferii care pornesc la drum cu un autoturism de transport marfă, care depășește 22 de tone, vor întâmpina de mâine dificultăți în zona Făget.

Autoritățile județene informează participanții la trafic că podul de pe Drumul Județean 682, care leagă orașul timișean Făget de județul Arad, a fost serios afectat de traficul greu, motiv pentru care sunt necesare lucrări de consolidare a structurii de rezistență. Până la organizarea licitației, atribuirea investiției și finalizare ei, este însă cale lungă, iar în acest timp obiectivul se degradează și mai mult.

 În plus, în orice moment se poate produce o tragedie. Din aceste considerente,  Administrarea Drumurilor și Podurilor Județene Timiș a luat decizia restricționării traficului autoturismelor de transport marfă cu masa maximă admisă mai mare de 22 de tone.

Restricția intră în vigoare de mâine și este valabilă până la finalizarea lucrărilor de consolidare.

(Foto arhivă)

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here