Biroul Unic al CCIAT: premieră în sistemul cameral românesc

0
301

Premieră în sistemul cameral românesc. CCIA Timiș a inaugurat astăzi un Birou Unic, la Centrul Regional de Afaceri. Acesta va funcționa în structura CCIAT ca entitate fără personalitate juridică și va oferi antreprenorilor consultanță și informații primare specifice.

Metodologia de lucru constă în prezența câte unui reprezentant al fiecărei instituții partenere la Biroul Unic, săptămânal, în fiecare zi de marți, în intervalul orar 9.00-12.00.

Din dorința de a crea un climat de afaceri stabil și coerent, compatibil cu standardele naționale și europene, conducerea CCIA Timiș și-a propus pentru anul acesta să confere o nouă dimensiune parteneriatului cu autoritățile publice regionale și locale. Astfel, în cadrul Acordului de Colaborare încheiat cu Instituţia Prefectului Judeţul Timiş, CCIAT a derulat în perioada ianuarie – iunie, un număr de nouă seminarii de instruire și informare a agenților economici, pe tematici de interes: Codul Muncii (Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș); Codul  Fiscal și Codul de Procedură Fiscală (Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara); Codul Vamal Unional (Direcția Regională Vamală Timișoara); reglrementări privind siguranța alimentară, protecția consumatorului și ordinea publică  (Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiș / Serviciul Investigarea Criminalității Economice, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Timiș, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș); legislația securității la incendii (Inspectoratul pentru Situații de Urgență „BANAT” al Județului Timiș, Primăria Municipiului Timișoara / Biroul Autorizare Activități Comerciale și Gestiune Spații Publicitare); Ziua Agriculturii (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură), Programul Național pentru Dezvoltare Rurală 2016 (Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 5 Vest, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale); protecția mediului (Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș); igienă și sănătate publică (Direcția de Sănătate Publică Timiș) – acțiuni care au reunit peste 1300 de agenți economici. “Acest birou unic se va bucura de informații de la toate instituțiile publice locale și regionale. Aici, omul de afaceri va veni și va primi toate informațiile de la 14 instituții. Ne-am dorit acest lucru de foarte mult timp, nu am reușit până anul acesta. Nu există niciunde în țară, este inițiativa CCIA Timiș. A existat un birou unic pe lângă Registrul Comerțului acum mulți ani”, a precizat Florica Chiriță, director general al CCIA Timiș.

Având în vedere succesul de care s-au bucurat aceste acțiuni în rândul agenților economici timișeni, calitatea dinamică și interactivă a prezentărilor, acuratețea și rigurozitatea informațiilor transmise, CCIA Timiș împreună cu instituțiile mai sus menționate au convenit înființarea unei structuri menită să contribuie la facilitarea dialogului cu mediul de afaceri local.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here