Bustul lui Eugen Todoran, pe Aleea Personalităţilor din Parcul Central!

0
9

Primăria Timişoara în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara, a organizat astăzi, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea marelului filolog Eugen Todoran (21 nov. 1918 – 09 aug.1997), dezvelirea bustului celui care a contribuit decisiv la întemeierea învăţământului filologic timişorean şi a culturii umaniste moderne din Banat.

În deschidere a cântat Orchestra Timişoara Big Band a Casei de Cultură a Municipiului Timişoara.

Ca decan al Facultăţii de Filologie şi, mai ales, ca primul rector al Universităţii de Vest din Timişoara de după Revoluţia din 1989, a reorganizat şi a dus faima acestei instituţii atât în ţară, cât şi în întreaga Europă. A iniţiat şi a susţinut înfiinţarea Bibliotecii Centrale Universitare, instituţie de importanţă naţională, care, din anul 2000, îi poartă numele.

Savantul, universitarul şi omul Eugen Todoran a avut o ţinută morală, profesională şi civică foarte apreciată şi urmată de studenţii şi de colaboratorii săi.

În anul 2002, i s-a conferit post-mortem Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara, prin HCL nr. 246/2002 lui Eugen Todoran, pentru întreaga activitate culturală, ştiinţifică şi didactică, care a dus la creşterea prestigiului internaţional al Timişoarei.

Lucrarea este realizată de sculptorul Aurel Gheorghe Ardeleanu.

Bustul este donaţie din partea familiei Dorina şi Karl-Ernst Nowak.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here