Buziaș, primul oraș din Timiș, unde purtarea măștilor devine obligatorie!

Spread the love

Începând de luni, 13 aprilie, locuitorii din Buziaș vor fi nevoiți să poate măști de protecție, atunci când ies pe stradă. Măsura a fost luată de autoritățile locale, care încearcă astfel să reducă riscul de răspândire a noului coronavirus.

Nerespectarea acestei hotărâri se sancționează cu amendă de 100 de lei și poate fi aplicată de organele abilitate pentru ordine și control.

Buziașul devine astfel, primul oraș din Timiș unde este impusă această măsură.

”Comitetul pentru Situații de Urgență Buziaș a hotărât, astăzi, ca purtarea măștilor sau a altor forme de acoperie a nasului și a gurii (șal, eșarfă, bandană etc.) să devină obligatorie pe întreg domeniul public al unității administrativ teritoriale Buziaș. Această măsură va intra în vigoare începând de luni, 13 aprilie și va fi valabilă pe toată durata declarării stării de urgență”, transmit reprezentanții Primăriei Buziaș.

Până luni, se vor organiza activități de prevenție și promovare a acestei măsuri.

Scopul introducerii ei este de a preveni cetățenii de pericolul contaminării și de a-i conștientiza asupra importanței sănătății lor și a celor din jur.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here