Cadavrul bărbatul de 48 de ani, dispărut după de mașina în care a plonjat în Dunăre, a fost găsit!

Trupul bărbatului de 48 de ani din Sichevița a fost găsit plutind pe apă, la zeci de kilometri distanță de locul accidentului!

Cadavrul a fost găsit de autoritățile sârbe, pe teritoriul lor la aproximativ 40 de kilometri de unde a fost găsită mașina. Cadavrul se afla în stare avansată de putrefacție și a fost identificat cu ajutorul unor documente personale găsite asupra sa.

În mașina care a plonjat în data de 7 octombrie în Dunăre, pe raza localității Coronini din Caraș-Severin, se aflau cinci persoane, șoferul și o familie formată din cei doi părinți și doi copii, o fetiță de numai 3 ani și un băiat de 22 de ani. Singurul care s-a salvat a fost șoferul, care a reușit să ajungă la mal, deși curenții în zona respectivă erau foarte puternici. Cele patru persoane au fost luat de curenți și duse la zeci de kiloetri distanță.

În acest moment însă, întreaga familie a fost găsită.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here