Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a solicitat Adunării Generale a Acționarilor de la SC Aviația Utilitară SA înființarea unei comisii al cărei rol este acela de a verifica situația în care se află societatea amintită. Decizia președintelui CJT vine ca urmare a solicitării conducerii Aviației Utilitare de dizolvare a societății.

În această dimineață, membrii comisiei formate din reprezentanți ai grupurilor politice și ai direcțiilor de specialitate din cadrul CJ Timiș s-au întâlnit cu conducerea Aviației Utilitare, solicitând bilanțurile financiare și de activitate din anii 2015 și 2016, precum și alte documente care să ateste veniturile societății. Comisia desemnată de AGA, la solicitarea președintelui Călin Dobra, va analiza documentele ce urmează să fie puse la dispoziție și va prezenta un raport în plenul Consiliului Județean Timiș.“Nu îmi doresc ca Aviația Utilitară să se dizolve, cred că ar fi o decizie greșită. Eu cred într-o bună reorganizare, într-o reașezare serioasă a lucrurilor și într-un management mult mai performant. Aștept raportul comisiei și vom vedea exact ceea ce este de făcut, dar sunt convins că vom găsi soluții pentru ca Aviația Utilitară să se resusciteze, mai întâi cu ajutorul Consiliului Județean, iar mai apoi, cu un management performant, cum spuneam, să se dezvolte”, a spus președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

 

Articolul precedent(FOTO)Timișorenii protestează, din nou, în fața Prefecturii Timiș
Articolul următorGuvernul a aprobat normele metodologice pentru facilităţile de transport pentru elevi și studenți

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.