Campania „PREVENIREA, CHEIA SIGURANȚEI”

Polițiștii timișeni au demarat Campania „PREVENIREA, CHEIA SIGURANȚEI”, pentru creșterea gradului de siguranță în mediul rural.

În perioada august – octombrie, poliţiştii Biroului Analiza şi Prevenire Criminalităţii, cu sprijinul celor din cadrul secțiilor rurale de poliție,  desfășoară activităţi de prevenire în cadrul campaniei  „PREVENIREA CHEIA SIGURANȚEI”.

Scopul campaniei îl reprezintă informarea cetățenilor din mediul rural cu privire la modalităţile de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului și a celor  comise cu violență, precum și asupra riscurilor producerii faptelor de acest gen.

Astfel, pentru susținerea campaniei au fost realizate 5000 de flyere cu mesaje preventive.

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii au desfășurat activități în cadrul campaniei pe raza comunei Dumbrăvița, unde au avut o întrunire cu reprezentanții autorităților locale, fiind prezentată situația infracțională la nivelul localității și măsurile ce trebuie întreprinse pentru reducerea infracționalității și, totodată, a fost punctată importanță reactivării Grupului de Acțiune Comunitară în scopul conștientizării beneficiilor mijloacelor si metodelor alternative de asigurare a ordinii şi liniştii publice – paza comunală, pază specializată, voluntari, etc..

De asemenea, polițiștii au derulat activități  în teren, ,,din poartă-n poartă”, unde au purtat discuții cu cetățenii pentru adoptarea unei conduite antivictimale și au distribuit materiale informativ – preventive.

Pentru prevenirea tâlhăriilor:

Evitaţi deplasările, în special pe timp de noapte, pe trasee situate în zonele mai puţin circulate!

Nu purtaţi ostentativ obiecte de valoare (bijuterii, telefoane mobile etc.)!

Pentru a nu atrage atenţia agresorilor, nu vă împovăraţi cu genţi, poşete sau sacoşe prea mari!

Dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase căutaţi să vă schimbaţi locul!

Dacă constataţi că sunteţi urmărit, traversaţi strada, faceţi apel la trecători şi sunaţi de urgenţă la “112”!

În caz de agresiune, strigaţi, alertaţi persoanele din jur! Strigătul unei persoane care cere ajutor poate descuraja agresorii.

Pentru prevenirea furturilor din locuinţe:

Uşa de acces să fie prevăzută cu două încuietori, având sisteme de chei diferite (tip „cu amprentă”) şi cu lanţ de siguranţă. Atunci când constataţi că una dintre încuietorile uşii de acces a fost blocată, devenind nefuncţională, prin introducerea în orificiul său a unor corpuri străine (sârme, beţe de chibrit etc.), înlocuiţi-o!

Acordaţi atenţie şi intrărilor secundare în locuinţe, cum ar fi uşile de la balcoane şi terase, intrările în garaje sau subsoluri prin care se poate face accesul în locuinţa!

Evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare pe care le aveţi în casă!

Anunţaţi imediat Poliţia atunci când în holurile scărilor, pe paliere sau în faţa uşii unui apartament sesizaţi persoane dubioase sau care staţionează fără motiv. Reţineţi cât mai multe semnalmente ale acestora!

Înştiinţaţi secţia de poliţie de care aparţineţi atunci când observaţi că persoane necunoscute ies din bloc cu bagaje voluminoase sau atunci când aceştia scot pe ferestrele apartamentelor de la etajele inferioare diverse bunuri! Reţineţi, pe lângă semnalmentele acestora şi culoarea, marca şi numărul de înmatriculare al autovehiculului cu care s-au deplasat!

În cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, comunicaţi acest fapt numai persoanelor în care aveţi mare încredere! Rugaţi-i să vă supravegheze locuinţa sau să acţioneze în aşa fel încât să nu se sesizeze lipsa dumneavoastră!

Nu lăsaţi bilete în uşă, prin al căror conţinut să informaţi străinii, că aţi plecat în concediu!

Evitaţi găzduirea persoanelor despre care nu aveţi date concrete şi verificate!

Dacă primiţi un telefon şi nu recunoaşteţi interlocutorul, rezumaţi-vă la a spune „aţi greşit numărul” şi nu intraţi în discuţii care ar putea furniza date despre persoana dumneavoastră!

În situaţia în care cheile de la uşa de acces v-au fost sustrase împreună cu actele de identitate, schimbaţi de urgenţă sistemele de asigurare! Nu lăsaţi cheile apartamentului sub preş sau în cutia de scrisori;

Pentru prevenirea furturilor din buzunare:

Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun etc.!

Nu ţineţi toţi banii în acelaşi loc, ci compartimentaţi-i, pentru a nu fi obligaţi să scoateţi întreaga sumă de fiecare dată când achiziţionaţi vreun obiect întrucât acest lucru atrage atenţia infractorilor! Păstraţi banii în buzunarele interioare ale vestimentaţiei, în borsete sau genţi!

Dacă trebuie să transportaţi sume mari de bani este necesar să fiţi însoţiţi de o altă persoană care să vă ajute la supravegherea acestora.  Nu depozitaţi valorile în pungi din plastic! Nu încredinţaţi copiilor sau persoanelor în vârstă sume mari de bani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.