Locuitorii comunei Otelec au oportunitatea de a efectua analize medicale gratuite pentru depistarea timpurie a cancerului de colon. Anunțul a fost făcut de primarul comunei, Silvia Barabaș, care îndeamnă cetățenii eligibili să profite de această campanie vitală pentru sănătate.
Campania se adresează tuturor persoanelor cu vârsta cuprinsă între 50 și 75 de ani din localitățile Otelec și Iohanisfeld.
Pentru a beneficia de aceste investigații, cetățenii nu trebuie să fie înscriși la un anumit medic de familie, analizele fiind complet gratuite pentru toată lumea din segmentul de vârstă vizat.
Acțiunea se va desfășura miercuri, începând cu ora 08:30, la Căminul Cultural din Otelec.
Pentru a veni în sprijinul persoanelor în vârstă sau al celor care nu au mijloace de deplasare, Primăria Otelec va pune la dispoziție transport gratuit acolo unde este necesar.
Participarea se face exclusiv pe bază de înscriere prealabilă. Cetățenii interesați sau rudele acestora sunt rugați să sune la numărul de telefon 0768 454 702 pentru a-și asigura locul în cadrul campaniei.
