O adevărată academie a ospitalității urmează să se deschidă la Buziaș, lucru ce va avea un puternic impact în dezvoltarea turismului în zonă.
Primăria Buziaș este implicată într-un impresionant proiect, din care mai fac parte Consiliul Județean Timiș și École hôtelière de Lausanne (EHL), cea mai prestigioasă instituție de învățământ în domeniul ospitalității la nivel mondial. Proiectul presupune organizarea unor cursuri de înalt nivel, unde vor fi pregătiți specialiști în industria ospitalității, după programe educaționale desfășurate sub licența École hôtelière de Lausanne (EHL). Aceasă instituție promovează un învățământul vocațional, bazat pe filosofia sistemului elvețian de educație duală, adică o îmbinare a noțiunilor teoretice cu transpunerea acestora în practică la locul de muncă.
La Buziaș vor fi pregătiți ospătari, barmani, recepționeri, dar se vor organiza și cursuri de fitness, susținute de instructori specializați. Primăria Buziaș va asigura locațiile necesare, pentru moment la liceu și la Clubul Copiilor, urmând ca activitatea să fie extinsă și la internat. În formarea viitorilor specialiști se vor implica și hotelurile din zonă, ele completând componenta practică necesară acestei academii a ospitalității.
“Ne bucurăm foarte mult că putem să dezvoltăm acest proiect, care înseamnă enorm nu doar pentru comunitatea din Buziaș, ci pentru o mare parte a turismului din zona de vest, mai ales în contextul proiectului Timișoara-Capitală Europeană a Culturii 2023. Avem nevoie de specialiști în acest domeniu al ospitalității, iar faptul că ei sunt formați după programe educaționale de la cel mai înalt nivel mondial ne face să fim și mai încrezători”, a declarat Sorin Munteanu , primarul orașului Buziaș.
Academia OHMA din orașul Buziaș va fi al patrulea campus licențiat EHL deschis de grupul educațional winsedswiss (World Institute of Service Education) în România.