Căsuța Piticilor – un nou weekend de poveste la Institutul Francez!

Sărbătoare mare pentru cei mici, în acest sfârșit de săptămână! Se anunță un nou weekend de poveste la Institutul Francez: festivalul Căsuța Piticilor, ediția a 8-a!

Timp de două zile, bulevardul C.D. Loga, nr. 46, devine adresa de referință pentru copiii de la 6 luni la 14 ani și părinții acestora, cărora organizatorii le-au pregătit peste 100 de spectacole și activități!

Un eveniment singular în orașul de pe Bega, Căsuța Piticilor aduce împreună principalii actori culturali, educativi și sportivi ai orașului – parteneri ai cardului Cultura Plus. Acesta este în același timp biletul de intrare la eveniment, dar și un card de reduceri culturale timp de un an de zile!
Varietatea programului depășește orice așteptare! Teatru, dans, muzică, jocuri și activități distractive și instructive, demonstrații sportive, vânătoare de comori, ateliere artistice, ateliere de dezvoltare emoțională și multe altele vor compune tabloul unui weekend de neuitat pentru cei mici!

În acest an, evenimentul este inclus în programul Sezonului România-Franța. De altfel, Institutulul Francez din Timișoara consacră o serie evenimente publicului tânăr, sub egida „Sezonul Piticilor”, cu evenimente și invitați speciali.

Atmosfera rock &roll a acestei ediții va fi asigurată de trupa franceză Ricardo, care va susține două concerte rock pentru copii în finalul celor două zile! Patru bandiți iau în stăpânire scena pentru un concert care promite să scoată scântei. Ricardo, șeful trupei, interpretează cântece amuzante, înduioșătoare sau explozive. Acesta se joacă cu publicul, făcându-i să danseze pe copii și pe părinții lor, în timp ce își conduce clica de mercenari ca un maestru. Ricardo Guinée, Rudy Roberts, Christophe Babin, Morgan Dubois sunt muzicieni profesioniști cu peste 20 de experiență scenică, obișnuiți cu turneele în Franța și în străinătate. Membrii trupei au făcut parte până acum din numeroase proiecte muzicale dintre cele mai diverse (trupe de rock, metal, jazz, comedie muzicală sau circ).

În plus, participanții vor avea parte și de o feerie de baloane de săpun în ambele zile ale festivalului, împreună cu Slash Bubbles Paris.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here