Cel mai mare caricaturist român, cetățean de onoare al județului Timiș

Spread the love

Stefan_Popa_Popas

Caricaturistul Ştefan Popa Popas a devenit cetăţean de onoare al judeţului Timiş. Decizia a fost luată joi de consilierii judeţeni în şedinţa de plen.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, înmânarea titlului s-ar putea face în luna iunie, cu ocazia zilei de naştere a artistului.

Ştefan Popa Popas a început să deseneze la vârsta de cinci ani, iar la șapte ani i-a fost publicată prima caricatură într-un ziar local. La 14 ani a publicat în singura revistă umoristică a vremii. La 19 ani a fost descoperit de Henri Coursaget, primul președinte UNESCO. A absolvit Politehnica din Timișoara și Academia de Arte Vizuale din Poitiers, Franța. La Festivalul Internațional de Caricatură de la Saint-Estève (Franța) a stabilit recordul mondial de rezistență (1.527 de portrete color în zece zile și zece nopți). În 1995 își doboară propriul record și realizează 2.772 de caricaturi color în zece zile și zece nopți. Peste 200 de șefi de state și guverne au portrete semnate Popas.

În anul 2001 a primit titlul de Cavaler din partea preşedintelui Ion Iliescu. În prezent este cetățean de onoare în 26 de orașe din țară, unde a obținut 100 de premii. Pe plan internațional a fost medaliat de 58 de ori.

(Sursa foto: www.bzi.ro)

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here