Cele mai bune firme din județ, premiate de CCIAT! Câte firme au fost în top?

Camera de Comerţ din Timiş a organizat seara trecută cea de-a 24-a ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș pentru 2016. Eveniment devenit unul de referinţă în vestul României și reunește oameni de afaceri, autorități, personalități marcante ale județului, dar și reprezentanți ai mediului diplomatic, asociaţii de afaceri, camere de comerț din străinătate, magistrați, profesori universitari, oameni de artă și cultură, colaboratori şi parteneri ai CCIA Timiş.

Topurile județene sunt organizate de către camerele de comerț teritoriale, pe baza unei metodologii unice și unitare la nivel național. Pentru realizarea clasamentului, se prelucrează numai bilanţurile depuse în termenul legal la Ministerul Finanţelor Publice.

Condițiile de eligibilitate sunt stabilite conform legii. În top sunt admise entitățile care sunt comercianți și îndeplinesc simultan câteva condiții cu privire la datele de bilanț: profit din exploatare pozitivă și cifră de afaceri de minim 100.000 de lei în cazul microîntreprinderilor și minim 250.000 de lei, în cazul celorlalte entități.

Topurile judeţene sunt structurate pe 7 domenii de activitate (Cercetare-Dezvoltare și High-Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură, Pescuit; Construcții; Servicii; Comerț; Turism), 251 grupe (conform codului CAEN) și 5 clase de mărime. Clasamentul judeţean conţine primele 10 firme pentru fiecare domeniu, grupă de activitate şi clasă de mărime a întreprinderii, determinate prin ordonarea descrescătoare a punctajului.

Clasamentul Topului Firmelor din Județul Timiș pentru anul 2016 reunește  8.510 firme care au îndeplinit criteriile de eligibilitate, dintr-un număr de 28.764 care au depus bilanţul contabil pentru exerciţiul financiar trecut.

Dintre acestea, au fost evidenţiate 1.767 firme care au reuşit să se claseze pe locurile I, II şi III,  structurate pe domenii, grupe de activitate şi clase de mărime. Totodată, 110 firme clasate pe primele trei locuri în ultimii șapte ani, au fost distinse cu Trofeul de Excelenţă.

Aflat la cea de-a 9-a ediţie, Topul Instituţiilor de Învăţământ Superior consfinţeşte locul pe care universităţile de stat timișene le deţin în elita învăţământului academic românesc.

CCIAT a înregistrat seara trecută și o premieră, când a acordat Trofeul de Excelență pentru Sport, Clubului de Rugby TIMIȘOARA SARACENS, câștigător al Trofeului Național Superliga CEC BANK 2016/2017, pentru palmaresul impresionant, pentru titlurile și trofeele câștigate în competiţiile interne şi internaţionale.

Aflat la cea de-a treia ediție, Trofeul de Excelență pentru Cultură a fost atribuit Teatrului Național „Mihai Eminescu” Timișoara.

Ca în fiecare an, CCIA Timiș a acordat premii speciale pentru realizări de excepție.

Topul Firmelor din Județul Timiș reunește anual peste 800 de participanţi – reprezentanţi de marcă ai mediului de afaceri, oficiali ai administrației publice, reprezentanți ai mediului diplomatic, asociaţii de afaceri, camere de comerț din străinătate, magistrați, profesori universitari, oameni de artă și cultură, colaboratori şi parteneri ai CCIA Timiş.

Participanţii la Topul Firmelor din Județul Timiș au avut ocazia să se bucure și de  momente artistice de excepţie. Invitați speciali, Mircea BANICIU și PASĂREA COLIBRI, Corul Operei Române Timișoara, Clubul de dans sportiv Magnum și Mădălin LUCA, un “altfel” de naist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here