În perioada 17 – 20 mai, Camera de Comerţ din Timiş organizează la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT o nouă ediţie a expoziţiei naționale specializată în mobilier, amenajări interioare și exterioare, sub genericul: UNIVERSUL CASEI TALE & Expo Mobila.

Manifestarea reunește peste 40 producători, distribuitori, reprezentanţe ale unor companii internaţionale din România, care vor întâmpina, atât publicul larg cât şi cel profesionist, cu o gamă largă de produse, sisteme şi tehnologii de avangardă în ceea ce priveşte construcţia, mobilarea și amenajarea spaţiilor interioare şi exterioare.

Ediția de primăvară a Expo Universul Casei Tale și Expo Mobila se va deschide joi, 17 mai, și va dura până pe 20 mai, la Centrul Regional de Afaceri. Ca de fiecare dată, întâmpinăm publicul timișorean cu aproape 40 de firme prezente din întreaga Românie, în majoritate producători de prestigiu, cu renume, exportatori cu experiență, din domeniul producției de mobilier, dar și companii care activează în domeniul amenajărilor interioare și exterioare. Publicul care ne va trece pragul va putea sa achiziționeze pe loc, să facă comandă sau chiar să contracteze piese de mobilier deosebite, de la camere de zi, livinguri, bucătarii, mobilier tapițat, paturi, saltele, decorațiuni, mobilier anțichizat și decorațiuni interioare„, a spus Roxana Bonchiș, organizatorul expoziției.

În ciuda faptului că în 2017 atât exporturile cât și producția de mobilă au avut creșteri nesemnificative față de anii anteriori, în trim. I al acestui an 40 de firme au fost atestate ca producător de mobilă, conform Asociației Producătorilor de Mobilă din România. Totodată, România a fost prezentă cu stand național la târguri internaționale de referință în industria mobilei: IMM Koln (15-21 ianuarie) și Salone del Mobile Milano (17-22 aprilie), unde prezența firmelor românești a conferit certitudinea calității designului românesc.

Pentru anul acesta, sectorul mobilă aduce în atenția publicului timișean cele mai noi tendințe, tehnologii, materiale și accesorii – sisteme inteligente din industria mobilei. Anul 2018 este anul designului casei-fermă și anul în care betonul  este “rege” la mobilier, accesorii decorative și tapetări.

UNIVERSUL CASEI TALE & Expo Mobila va fi, timp de patru zile, locul unde producători, constructori, proiectanți, arhitecţi, designeri, consultanți vor oferi cele mai bune soluții în ceea ce privește achiziţionarea, construcţia şi mobilarea spaţiului de locuit sau de muncă.

Programul de vizitare este de joi până sâmbătă între orele 10.00 – 20.00, iar duminică, între orele 10.00 – 18.00.

Important de menţionat este fapcă că intrarea este liberă.

Articolul precedentPoliţiştii locali, cu ochii pe cei care abandonează gunoaie pe domeniul public!
Articolul următorGirocenii nu vor avea probleme cu mustele si tantarii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.