Cele mai populare filme cu Iisus!

isus

Jesus of Nazareth (1977), în regia lui Franco Zeffirelli, cu Robert Powell în rolul titular, este difuzat in aceste zile la ProTV, filmul fiind o constantă în grila de Paşte a posturilor TV, an de an. Este cel mai popular şi cunoscut film despre viaţa şi suferinţele lui Iisus Hristos. Producţia pe care an de an o revedem cu aceeaşi emoţie de Paşte.

Figura lui Robert Powell se apropie cel mai mult de reprezentarea iconografică a lui Iisus şi poate acesta este primul lucru care ne apropie atât de mult de Jesus of Nazareth al lui Zeffirelli. Hristos cu ochii larg deschişi ai lui Powell e o prezenţă eterică, spiritualizată, uşor ruptă de realitate, transmiţând pace, bunătate, iertare.

Figura lui Robert Powell ne vine în primul rând în minte când ne gândim la filmele despre Iisus. Dramă biblică şi amplă evocare a vieţii şi suferinţelor lui Iisus Hristos, de la naştere până la răstignire, Iisus din Nazaret este o impecabilă realizare cinematografică, de 382 de minute, dinamizată de muzica lui Maurice Jarre.

Evanghelia după Matei/ Il vangelo secondo Matteo ( Pier Paolo Pasolini, 1964)

Deşi Iisus din Nazareth al lui Zeffirelli este cel mai celebru film cu tematică biblică, Evanghelia după Matei al lui Pasolini este cel mai bun film despre Iisus, in viziunea criticii de specialitate. O brutală docu-dramă alb-negru, un film circumscris în mod esenţial figurilor umane şi privirilor.

Patimile lui Hristos/The Passion of the Christ (2004)

Patimile lui Hristos, al lui Mel Gibson, prezinta ultimele ore din Viata lui Iisus, mai exact perioada dintre ruga in Gradina Getsemani si rastignirea pe cruce. Doisprezece minute din film sunt dedicate momentului flagelarii, secventa trezind oroarea prin cruzimea imaginii – bucati de carne se imprastie pe dale sub loviturile bicelor cu cuie – si prin durata ei. Prelungirea exagerata a momentului a dus la acuzarea lui Mel Gibson de sadism, de catre critica de specialitate.

Cu romanca Maia Morgenstern in rolul Mariei, si Jim Caviezel protagonist, este unul dintre cele mai cunoscute filme, prin controversele care l-au însoţit.

Il messia/The Messiah (Roberto Rossellini, 1975)

L-am văzut la televizor, fără să fie o constantă în alegerile posturilor TV. Pier Maria Rossi joacă rolul lui Iisus fiind o prezenţă plăcută. Iisus Hristos aici e un predicator din clasa muncitoare, fără fineţuri şi fără pretenţii, pe jumătate tâmplar (aproape întotdeauna lucrează ceva cu mâinile). Dacă cei blânzi vor moşteni Pământul, el va fi primul…

Viata lui Iisus/The Greatest Story Ever Told (George Stevens, 1965)

Un preferat al lui Ingmar Bergman – Max von Sydow e cavalerul care joacă şah cu moartea în A șaptea pecete/The Seventh Seal (1957). În rolul lui Iisus: uşor cam rece, fiu al Domnului din ţările nordice. Nu la fel de înflăcărat în ce priveşte mila şi dragostea, dar măreţ în suferinţă şi moarte – chiar şi atunci când centurionul jucat de John Wayne trage concluzia “Cu adevărat acesta a fost fiul lui Dumnezeu”.

sursa: cinemagia.ro

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here