Dezbateri aprinse din nou în plenul Consiliului Județean, pe tema centrului pilot de legume-fructe. 

Proiectul a ajuns pentru a doua oară pe masa aleșilor județeni, însă nici de data aceasta nu a avut succes.

Proiectul privind trecerea unui teren din domeniul public al comunei Tomnatic în domeniul public al județului nu a fost aprobat. Asta deși liberalii au depus un amendament în care să fie trecut și Lovrinul, care de altfel a fost aprobat. Însă în momentul în care a fost supus votului întreg proiectul acesta nu a obținut numărul necesar de voturi, pentru că liberalii s-au opus din nou.

Am votat amendamentul că suntem de acord cu Lovrinul, însă defapt „joaca” Consiliului Judeţean era: votam amendamentul, intră şi Lovrinul în discuţie, se iau ambele terenuri în discuţie, se iau ambele terenuri în administrare, că e nevoie la proiect de două treimi şi după accea se finanţa doar una din locaţii şi bănuiesc că ştiţi care. A fost o capcană care s-a dorit a ni se întinde. Am intuit asta. Noi am solicitat reevaluarea de către comisie a locaţiilor, dar nu se doreşte acest lucru”, spune Nicolae Bitea, liderul de grup al PNL în CJT.

Din păcate proiectul a picat a doua oară din cauza votului dat de consilierii PNL. În plenul CJT s-a creat o foarte mare ambiţie, dar nu ambiţie adminstrativă ci politică legată de acest proiect. Am acceptat, la insistențele grupului PNL, cel de-al treilea amplasament propus de Primăria Lovrin. Ținând cont că nu are construcții, chiar dacă sunt unele probleme cu frontul stradal și utilitățile, le-am dat posibilitatea consilierilor liberali să susțină amendamentul. Am rugat și colegii din celelalte grupuri politice să voteze. Dar rămân uimit şi surprins de ce s-a întâmplat, pentru că nu mă așteptam ca grupul PNL să pice proiectul, care defapt a trecut cu amendamentul cu locaţia de la Lovrin. Au demonstrat din nou lipsa de respect faţă de cetăţenii judeţului Timiş”, spune preşedintele CJT, Călin Dobra.

În plen a vorbit și primarul din Lovrin, Vasile Graur, care a încercat din nou să-i convingă pe consilierii judeţeni că cea mai bună locaţie pentru centrul pilot de legume-fructe este defapt la Lovrin şi nu la Tomnatic.

Am venit în plenul CJT ca să lămuresc şi consilierii PSD şi PNL poziţia geo-strategică a Lovrinului şi importanţa construirii centrului de legume fructe la Lovrin. Am observat cu stupoare că a fost o încrâncenare aprigă. Ştiam că Tomnaticul este fovorit de consilierii judeţeni PSD  şi în special de către domnul preşedinte al CJT, Călin Dorba. Este un proiect foarte important şi cred că de la bun început s-a făcut o greşeală în evaluarea localităţilor. Acest CF care a fost supus la vot şi acea suprafaţă de teren şi la Lovrin şi la Tomnatic să ajungă în posesia CJT, ulterior prin proiectul care s-ar fi făcut ar fi fost eliminat Lovrinul” spune Vasile Graur, primarul comunei Lovrin.

Preşedintele CJT nu renunţă însă la proiect şi spune va fi supus din nou votului la începutul anului viitor.

Articolul precedentCaz șocant în Arad! Un bărbat și-a înjunghiat fiica de doar 12 ani
Articolul următorIstoricul timișorean Victor Neumann, propus membru al Academiei Române, reușite în lanț la târgul de carte Gaudeamu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.