Centura de Sud a Timişoarei introdusă în Masterplanul de Transport, însă cu câteva observaţii

centura-timisoara

Vești bune! Proiectul Centurii de Sud a Timişoarei a fost introdus în Masterplanul de Transport, însă cu câteva observaţii, anunță șeful CJ Timiș, Sorin Grindeanu. Acesta va face o vizită de lucru la Parlament, în luna septembrie, cu scopul de a elimina aceste observaţii. În plus, spune că Centura de Sud a Timișoarei are șanse să obțină finanțare europeană prin programul 2014-2020.

Centura de Sud a Timişoarei se află pe locul cinci în ordinea priorităţilor în Masterplanul de transport. Pe lista proiectelor prioritare se regăsesc Vaslui, Giurgiu, Sfântu Gheorghe şi Bârlad. “În acest moment, Centura de Sud e cu observaţii care sper că vor fi eliminate în această toamnă. O să merg în Parlament pentru acest lucru şi cred că o să vină şi mulţi alţii alături de mine, pentru că locul cinci este extrem de eligibil în a fi finanţat. Iar ţinta noastră este ca în Parlament să eliminăm aceste observaţii. Şi nu am niciun fel de îndoială că nu vom reuşi să facem acest lucru printr-un efort comun, dincolo de politică. Sunt mai mult observaţiile unui funcţionar public, decât observaţia unui tehnician”, a explicat preşedintele CJ Timiş.

Președintele Consiliului Județean a mai subliniat că pentru eliminarea observațiilor din Masterplanul pe transporturi referitoare la centura Timișoarei e nevoie de un efort al tuturor politicienilor din Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here