Polițiștii orașului Deta efectuează cercetări față de un bărbat de 58 de ani, depistat în timp ce transporta cu un vehicul material lemnos pentru care nu deținea documente de proveniență sau transport. Oamenii legii au stability că bărbatul nu posedă permis de conducere corespunzător, iar vehiculul figurează în bazele de date ca fiind sustras din Suedia.
“La data de 20 februarie, polițiștii orașului Deta au oprit pentru control, pe D.N. 59, o autoutilitară ce tracta o remorcă încărcată cu panouri din lemn. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul, un bărbat de 58 de ani, nu posedă permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus”, spun reprezentanții IPJ Timiș.
Totodată, polițiștii au stabilit că remorca nu este înmatriculată în vederea circulației pe drumurile publice, având aplicate numere de înmatriculare false și figurează ca fiind sustrasă din Suedia, în cursul anului 2014.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat și tăinuire.
S-a procedat la indisponibilizarea vehiculului și ridicarea în vederea confiscării a materialului lemnos. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celui în cauză.