CJ Timiş vinde acţiunile unei firme care nu-i aduce decât bătăi de cap! Despre ce societate e vorba?

Consiliul Judeţean Timiş scoate la vânzare acţiunile pe care le deţine la societatea Drumco. CJT are 30% din pachetul de acţiuni şi vrea să se scape cât mai curând de ele.

Preşedintele CJT, Călin Dobra spune că societatea merge de ani de zile în pierdere şi nu aduce niciun beneficiu Consiliului Judeţean.

S-a luat decizia de a demara negocierile privind societatea Drumco şi negocierile cu asociaţii din cadrul Drumco, firma Strabag, pentru că această societate de ani de zile este pe minus, nu aduce beneficii CJT, din contră dă numai bătăi de cap şi cred că e normal să analizăm ce vom face cu această societate. Acum aproximativ 3 ani s-a luat decizia, tot prin hotărâre de Consiliu Judeţean, să vindem acţiunile. S-a făcut un raport de evaluare în cadrul CJT, unde a ieşit o sumă de aproximativ 17 milioane de lei, valoarea acţiunilor. Consiliul Judeţean are 30% din acţiuni în cazul acestei societăţi. De la această valoare minimă se pleacă negocierea”, spune preşedintele CJ Timiş, Călin Dobra.

La nivelul CJT s-a format o comisie de negociere care să se ocupe de vinderea acestor acţiuni. Din comisie fac parte consilierii județeni Viorel Coifan, Dorin Cândea și Mihai Ritivoiu. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș Traian Stancu va conduce această comisie.

În momentul acesta fiind aprobată comisia de negociere, vom invita partenerii asociaţiei din cadrul Drumco, firma Strabag la negociere împreună cu comisia. Dacă se va ajunge la o înţelegere şi vor pica de comun acord pe suma privind vânzarea acţiunilor se va face un raport de către comisia de negociere care va fi înaintat CJT, şi bineînţeles un nou proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării propriu-zise”, spune preşedintele CJT, Călin Dobra.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here