Clădirile istorice, renovare cu bani de la bugetul local. Vezi care sunt zonele cu prioritate

Veste bună pentru proprietarii clădirilor istorice din Timișoara! Acestea vor fi reabilitate cu bani de la bugetul local.

Aleșii locali au aprobat programul care prevede finanțarea lucrărilor la clădiri istorice de la bugetul local. Astfel, municipalitatea va finanța lucrările în proporție de sută la sută și recuperează jumătate din bani sub forma unei taxe pe care proprietarii o vor achita pe o durată până la zece ani. Rămâne doar ca proprietarii clădirilor istorice să facă demersurile legale pentru a obține autorizațiile necesare pentru repararea clădirilor istorice.

Consilierii locali au hotărât ca zonele cu prioritate în care să se intervină sunt Piața Victoriei și zona Cetate, apoi cele din cartierele Fabric și Iosefin. “Nu este obligația municipalității să efectueze cheltuieli pentru un interes până la urmă privat. Legea permite asta și atunci cu o limitare la un număr relativ redus de clădiri, noi vrem să venim alături de proprietari în zona de maxim interes pentru oraș, cum e Piața Victoriei, centrul istoric, și cum s-a stabilit, în mod izolat, și în alte cartiere precum Fabric sau Iosefin, unde ar putea să se pună problema unei asistențe din partea municipalității, dar nicidecum în această etapă. Nu cred că vor fi asemenea cazuri în care cei din Piața Victoriei și centrul istoric să refuze ajutorul din partea primăriei, pentru că obligația de a-și reabilita clădirile rămâne oricum”, explică edilul Nicolae Robu.

În plus, Nicolae Robu atrage atenția că cei care nu își reabilitează clădirile istorice vor fi plăti impozite majorate de cinci ori. “Este o obligație de data aceasta, care va fi însoțită si de sancțiuni. Până acum nu a fost însoțită de sancțiuni semnificative, dar de acum da. Nu cred că unii vor risca să plătească sume mari și tot să nu scape de obligația de a-și reabilita clădirile”, mai spune edilul.

De la începutul anului 2016 și până în prezent, la Primăria Timișoara au fost solicitate 99 de certificate de urbanism. În plus, au fost emise doar cinci autorizații de contrucție pentru clădirile istorice care trebuie renovate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here