Color the Village: cel mai amplu proiect de salvare a satului bănățean începe joi, la Racovița

350 de voluntari din toate colțurile țării sunt așteptați în acest sfârșit de săptămână la Racovița, în județul Timiș. Timp de numai 3 zile, ei vor lucra de zor să renoveze, să repare, să zugrăvească, iar la final, 30 de case își vor recăpăta culoarea și farmecul de odinioară.
Color the Village/Colorează Satul este proiectul ambițios al Asociației Acasă în Banat, aflat acum la cea de-a doua ediție.

Dacă la prima ediție, din 2019, cele 30 de case renovate au fost în comuna Eftimie Murgu (județul Caraș Severin) satul morilor de apă, anul acesta, voluntarii vor interveni la Racovița, în Timiș.

Programat inițial pentru sfârșitul lunii iunie, proiectul a fost amânat cu trei luni din cauza pandemiei și a tuturor restricțiilor care au avut loc în acest an.

„Am intrat deja pe ultima sută de metri, mai sunt doar trei zile până când dăm startul acestui eveniment caritabil. Ne așteaptă proprietarii caselor, bătrâni sau familii cu venituri mici, iar voluntarii sunt și ei pregătiți și abia așteaptă să se apuce de treabă. Vor fi trei zile pline, frumoase, în care vom face cu adevărat o schimbare în toată comunitatea din Racovița”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Localitatea Racovița din județul Timiș a fost aleasă de asociația Acasă în Banat deoarece aici se mai păstrează o arhitectură specifică Banatului, stilul baroc rural, cu decoruri bogate și atent pictate. La final, fiecare casă renovată va fi înfrumusețată cu ghiveci de flori, oferit de Serele de Flori de la Trian Vuia. Toți participanții au avut la dispoziție un formular de înscriere și vor completa un contract de voluntariat. Organizatorii au luat toate măsurile pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2.

Color the Village este organziat de asociația Acasă în Banat și este sponsorizat de Policolor, Banat IT și Intel. De asemenea, proiectul participă și la Timotion, cursa caritabilă organziată de Fundația Comunitară Timișoara și Alergotura.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here