Colterm anunță că începând de miercuri și până vineri se fac probele la cald în sistemul centralizat de încălzire. 

În vederea pregătirii funcționării în condiții bune a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică a municipiului Timișoara, în sezonul de încălzire 2018-2019 și ținând cont de scăderea temperaturilor exterioare mai ales pe timp de noapte, începând de mâine dimineață, Colterm va începe, etapizat, probele la cald ale instalațiilor de încălzire.

Într-o primă etapă, căldura se va livra la parametrii reduși, plecarea din puctele termice fiind reglată la 35 grade C. Pentru a se putea constata și remedia eventualele probleme ce pot să apară în sistemul de distribuție, până vineri se va livra căldură în regim continuu, după care, în funcție de evoluția temperaturilor exterioare în următoarele zile, temperatura va crește sau, în cazul în care vremea se va încălzi, se va lua măsura livrării căldurii doar în timpul nopții, ori chiar întreruperea acesteia, dacă va fi cazul.

”Pentru aceasta, solicităm consumatorilor de energie termică în sistem centralizat să-și deschidă instalațiile interioare, cel puțin în primele două-trei zile de la începerea livrării încălzirii, pentru a putea identifica eventualele probleme în imobile la pornirea sistemului”, transmit reprezentanții Colterm.

De asemenea, din cauza unor probleme tehnice care pot să apară în instalațiile de distribuție ce aparțin societății de termoficare sau în instalațiile interioare ale consumatorilor, este posibilă întreruperea livrării căldurii pe anumite trasee, până la remedierea acestora, mai spun reprezentanții Colterm.

În cazul în care consumatorii constată apariția unor probleme tehnice sau în cazul în care, până la ora 20 a zilei de vineri, 28.09.2018, consumatorii constată că nu au căldură, aceștia pot suna la Dispeceratul COLTERM, la numerele de telefon 0256 494 133, 0356909 (tasta 4) și 0756061468.

Echipele COLTERM vor asigura asistență tehnică 7/7 și 24/24 pe toată perioada probelor.

Articolul precedentCornel Sămărtinean, deputat PMP Timiș: Partidul Mișcarea Populară respectă voința cetățenilor României!
Articolul următorPSD Timiș sărbătorește în avans „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.