Primăria Timișoara anunță cu regret că profesorul Pavel Dehelean, directorul Casei de Cultură a Municipiului, și unul dintre cei mai fervenți animatori culturali ai orașului, a murit, duminică seara.
Spirit european prin excelență și bănățean prin origine și educație, Pavel Dehelean a fost un lider incontestabil al culturii comunitare. Pasionat de teatru, literatură, folclor, arte vizuale, profesorul Dehelean a fondat, în memoria eroilor Revoluției de la Timișoara, primul festival românesc de folclor înscris în CIOFF (Calendarul Internațional de Organizare a Festivalurilor Folclorice), Festivalul Inimilor, aflat sub patronaj UNESCO, care a adus pe scena Teatrului de Vară mii de artiști din toate colțurile lumii și zeci de mii de spectatori.
Profesorul Dehelean s-a născut în 18 mai 1951 la Căprioara, în județul Arad. Și-a început școala în satul natal, a absolvit liceul la Săvârșin, apoi Facultatea de Matematică, la Timișoara. A lucrat la Casa de Cultură chiar din timpul facultății. A revenit aici și, din 1984, a condus Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, fiind cel mai longeviv manager al unei instituții publice din urbe.
A făcut din Ansamblul Timișul un ambasador al culturii românești peste hotare. Asociația Artiștilor Plastici Amatori „Romul Ladea”, care reunește astăzi 130 de membri, Cenaclul literar „Pavel Belu” și revista Anotimpuri literare, formațiile folclorice „Eszterlanc” și „Bobita”, Corala feminină „Carmina Dacica”, formația de jazz –blues Bega Blues Band, cenaclul umoristic Ridendo și Universitatea Populară sunt doar câteva dintre proiectele culturale în care și-a investit energia și inspirația.
„L-am întâlnit de câteva ori, de când sunt primarul Timișoarei, și am stat de vorbă: despre cultură, desigur, despre șansele, oportunitățile, atuurile orașului. M-au frapat la el entuziasmul tineresc, sincer, și mi-au plăcut pasiunea cu care vorbea despre Timișoara și despre viitor, calmul și înțelepciunea experienței. Regret sincer, profund, plecarea lui și faptul că nu-l vom mai avea alături în construcțiile culturale viitoare. Sunt convins însă că va rămâne, proeminent, în memoria culturală a orașului și a comunității. Știu că a iubit Timișoara, dar știu și cât de mult a iubit satul natal, Căprioara, și cred că sufletul lui își va fi găsit pacea acolo unde, știu de la fiica lui, va fi înmormântat, marți”, a transmis primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!