Concurs pentru şefia Aeroportului “Traian Vuia” Timişoara

aeroport Timisoara

Ministerul Transporturilor caută director pentru Aeroportul Internațional Timişoara. Totodată, sunt scoase la concurs șase posturi de membru în Consiliul de Administrație al Societăţii Naţionale Aeroportul Internaţional Timişoara „Traian Vuia”.

Vă reamintim că în prezent postul de director este ocupat de Daniel Idolu, consilier local din partea PSD.

Cei interesaţi îşi pot depune dosarele de înscriere în formatul clasic, pe hârtie, pe Calea Urseni nr. 16 D, de luni până vineri, până în data de 23 iulie. Dosarul va conţine documentaţia solicitată conform poziţiei pentru care se candidează şi va fi predat în trei exemplare.

Solicitările pentru post sunt destul de greu de îndeplinit, întrucât este vorba de absolvirea unor cursuri organizate de Autoritatea Aeronautică, plus un certificat de acceptare pentru postul de conducere eliberat de aceeaşi autoritate, experienţă în conducerea unor firme de stat sau private de minim şapte ani, experienţă în domeniul aeroportuar de cinci ani.

Mai multe detalii se găsesc pe site-ul aeroportului www.aerotim.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here