Concursuri cât o admitere, la UPT! 1000 de elevi vin la „Valeriu Alaci” și la Olimpiadele Comunicării

Concursurile naționale organizate de Universitatea Politehnica Timișoara cu ocazia evenimentului „Politehnica – un pas spre viitorul tău” se bucură de o popularitate tot mai mare în rândul elevilor de liceu. În acest an s-a înscris un număr record, circa 1500, aproape cât o admitere.

După ce, săptămâna trecută, aproximativ 500 de elevi au venit la primele concursuri din cadrul evenimentului, în zilele de 12 – 13 aprilie 2019, încă 1000 de elevi vor veni la concursul de matematică „Valeriu Alaci” (peste 600 de elevi), o competiție organizată de facultățile de Automatică și Calculatoare și cea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, precum și la Olimpiadele Comunicării (peste 300 de elevi), organizate de Facultatea de Științe ale Comunicării.

Deschiderea festivă va avea loc vineri, 12 aprilie 2019, la ora 15:00, în Auditoriumul Centrului de Conferințe al UPT. Sâmbătă, 13 aprilie, tot în Auditorium, de la ora 9:00, va avea loc festivitatea de premiere la Olimpiadele Comunicării, o competiție desfășurată online. Proba scrisă din cadrul concursului de matematică „Valeriu Alaci” se va desfășura sâmbătă, 13 aprilie 2019, de la ora 9:00, în amfiteatrele Universității Politehnica Timișoara, iar festivitatea de premiere va avea loc, pe secțiuni, între orele 14:30 – 18:30.

Cei care obțin premiile I, II sau III la cele 8 concursuri naționale organizate de Universitatea Politehnica Timișoara pot fi ulterior admiși fără a mai susține examen de admitere, cu condiția, bineînțeles, să promoveze examenul de bacalaureat.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here