Fapte reprobabile la Bobda, acolo unde cineva se crede stăpân pe localitate și își permite să înjosească lumea. caz concret în cele ce urmează.
„Alianța pentru Unirea Românilor Timiș condamnă ferm comportamentul inacceptabil manifestat de primarul PSD, Iovănuț Iasmin al comunei Bogda față de consiliera noastră locală, Anișorak Gabriela, care a fost supusă în mod repetat unor jigniri, mustrări publice și unui limbaj total nepotrivit într-o instituție publică.
Într-un stat de drept și într-o administrație democratică, nicio persoană – cu atât mai puțin o aleasă locală – nu trebuie umilită, intimidată sau agresată verbal pentru opiniile sale politice sau pentru exercitarea mandatului primit de la cetățeni.
În acest context, în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Județean Timiș, domnul Marcel Mihoc (foto), consilier județean AUR, a luat cuvântul și a solicitat public președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, să intervină și să poarte o discuție cu primarul PSD al comunei Bogda pentru a opri acest comportament abuziv și nedemn de o funcție publică.
AUR subliniază că este un partid care promovează dialogul civilizat, respectul instituțional și libertatea de opinie. Respingem orice formă de violență, extremism sau comportament agresiv în spațiul public și considerăm că astfel de derapaje trebuie sancționate indiferent de culoarea politică a celor care le comit.
Consiliera noastră își exercită mandatul în mod legitim și corect, iar orice tentativă de intimidare sau reducere la tăcere reprezintă un atac la adresa democrației locale și a voinței cetățenilor.
Solicităm public oprirea imediată a acestui comportament, reafirmăm angajamentul AUR pentru o politică bazată pe respect, decență și responsabilitate față de cetățeni și anunțăm că vom demara procedurile legale necesare”, transmite AUR Timiș.


