Continuă demolarea garajelor de tablă

Municipalitatea continuă acțiunea de demolare a garajelor de tablă din Timișoara. Primăria Timișoara a câștigat procesele cu cetățenii care au refuzat să își demoleze garajele de tablă din zona Soarelui. Anunțul a fost făcut de către edilul orașului.

Autoritățile spun că în 2017 amenajarea spațiilor situate între blocuri va continua, cu locuri de parcare, spații verzi și trotuare. Zona va fi modernizată. Potrivit primarului Nicolae Robu, în perioada următoare se va trece la punerea în executare a sentințelor.”Vom continua să amenajăm între blocuri, așa cum am început încă din 2012, la scara întregului oraș, pentru că, de zeci de ani, între blocuri nu s-au mai făcut amenajări decât sporadic. Acestea se impun, dar va trebui să demolăm garajele. Am câștigat în instanță procesele cu alte două noi valuri de cetățeni din cartierul Soarelui, pe strada Orion și între străzile Balmuș și Prezan, care nu au dorit să accepte demolarea amiabilă a garajelor. Nu are nimeni nici o șansă să câștige în instanță, sunt foarte clare prevederile contractelor. Este o închiriere temporară a domeniului public, într-un anumit termen de la care se prevede eliberarea acestuia, trebuie să o facă”, a explicat primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

În plus, contractele încheiate cu proprietarii de garaje prevăd și despăgubiri pe care trebuie să le ofere municipalitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here