Contrabandă cu ţigări din Ucraina. Doi bărbaţi vor avea probleme penale

Miercuri, 24 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, au efectuat 9 percheziții în județul Timiș, la locuințele unor persoane bănuite că ar fi deținut și comercializat țigarete de contrabandă.

2 mandate de aducere au fost puse în executare.

Din cercetări a reieșit că, în perioada iulie 2023 – ianuarie 2024, 2 bărbați în vârstă de 50 și 54 de ani, ar fi achiziționat țigarete, care provin din Ucraina, pe care ulterior le-ar fi comercializat în județul Timiș.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 24.180 de țigarete netimbrate, care provin din pachete netimbrate, 9 telefoane mobile, 1 DVR și diverse documente.

Cei 2 bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților, în vederea luării măsurilor legale. Cercetările sunt continuate, în vederea probării întregii activități infracționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.