Fostul democrat liberal si proaspat membru al partidului condus de Traian Basescu Cornel Samartinean crede ca singura sansa de dezvoltare a Romaniei este atragerea de fonduri europene.
„Accesarea de fonduri europene utilizând mecanismele naționale este șansa dezvoltării României prin investiții consistente în toate sectoarele importante. România are cea mai scăzută rată de utilizare a fondurilor europene și este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la investiții în educație, sănătate și infrastructură. Este adevărat că superbirocratizarea, hățișul legislativ în procedurile de accesare a fondurilor europene, precum și schimbarea regulilor în timpul jocului sunt doar câteva cauze care au determinat ca România să nu fie performantă în acest domeniu. Guvernul României are obligația și datoria de a maximiza accesul românilor la informaţii legate de oportunităţile de atragere de fonduri europene în exerciţiul financiar de până în anul 2020, fie că vorbim de axe pentru zona de Grupuri de Acțiune Locală (GAL-uri) sau fonduri destinate zonei de tineret din bugetul de stat, ca de exemplu programul Start Up Nation„, spune Cornel Samartinean.
Romania a accesat fonduri de 40 de miliarde de euro
„În prezent, Uniunea Europeană gestionează direct aproximativ 24% din fondurile europene, ceea ce reprezintă 35 de miliarde de euro anual, sumele fiind distribuite sub formă de granturi şi contracte europene pe bază de competiţie europeană între aplicanţi din toate statele membre pe baza calităţii proiectelor primite. De la aderare și până în acest moment, România a beneficiat de peste 40,5 miliarde de euro fonduri nerambursabile iar contribuția la bugetul Uniunii Europene a fost de 13,6 miliarde, ceea ce înseamnă un flux net pozitiv pentru țara noastră de 26,9 miliarde de euro de când România este stat membru al UE. În anul 2017 România este ultima țară în ceea ce înseamnă accesarea fondurilor europene in cadrul Planului Juncker, în condițiile în care exista în momentul de față peste 350 de miliarde de euro care pot să fie cheltuiți pentru diverse proiecte de infrastructură și nu numai, la nivelul statelor membre”,mai spune Samartinean.
Cornel Samartinean spune ca actualul Guvern a registrat deja un esec nereusind sa atraga bani din fonduriile Uniunii Europene.
„Bugetul Uniunii Europene face apel la ceea ce unii lideri europeni au numit “responsabilitate europeană”. Fondurile europene trebuie să constituie gura de oxigen pentru România. Dacă vrem ca economia României să se salveze și să beneficieze de pe urma fondurilor europene, este nevoie de disciplină, de performanță profesională, de stoparea risipei, de investiții care aduc plus-valoare, iar toate acestea ne vor permite să demarăm către o “responsabilitate românească”. Realitatea ne demonstrează însă că de la începutul anului și până în prezent se conturează un eșec de proporții al Guvernului României în absorbţia fondurilor Uniunii Europene, un eșec de care actuala guvernare este responsabilă și pe care trebuie să și-l asume”,concluzioneaza Cornel Samartinean.