Creștere alarmantă în rândul adolescenților din vestul țării care consumă stupefiante

centrul antidrog

Creștere alarmantă în rândul tinerilor din vestul țării care consumă stupefiante. Reprezentanții Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timișoara spun ca adolescentii experimentează o gamă largă de droguri: cannabis, substanțe cu proprietăți psihoactive, ketamină sau amfetamină.

Ziua internațională împotriva consumului și traficului ilicit de droguri a fost marcata la 26 iunie. Scopul este pentru a crește gradul de conștientizare a problemei majore pe care o reprezintă drogurile pentru societate.

În 1987, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a stabilit să marcheze ziua de 26 iunie drept Zi internațională împotriva abuzului și traficului ilicit de droguri, ca semn al deciziei de a spori eforturile și cooperarea în vederea creării unei societăți internaționale, în care să nu existe abuz de droguri. Hotărârea a fost luată la 7 decembrie 1987 (Rezoluția 42/112), în urma unei recomandări a Conferinței Internaționale asupra Abuzului de Droguri și a Traficului Ilicit. “În preambului acestei zile am desfășurat o serie de activități. O parte dintre ele au vizat formarea studenților de la Asistență Socială din cadrul UVT, ca voluntari pentru proiectele și programele noastre. Preambulul zilei de 26 iunie, în sediul UVT  a avut loc o dezbatere publică la care au participat detinuți din Penitenciarul Timișoara, față în față cu studenții. Dezbaterea s-a axat pe modul în care sunt sanctionați consumatorii de droguri, iar acest lucru a incitat interesul pro și contra sancțiunilor alternative”, spune Mihaela Tomiță, comisar Centrul Antidrog Timișoara.

Ca un element de noutate, în ultimele 30 de zile, prevalența este mai mare în cazul femeilor decât în cazul bărbaților. “La nivelul județului Timiș, numărul celor care s-au adresat serviciilor de urgență pentru probleme asociate consumului de substanțe este în creștere. Predomină intoxicațiile cu substanțele cu proprietăți psihoactive, lucru care de altfel se regăsește în toate regiunile țării. În ultimii ani, s-a diversificat numărul de droguri pentru care s-a solicitat admiterea la tratament, a crescut și numărul celor care au solicitat tratament, lucru care se observă pe absolut toate județele din țară”, transmit reprezentanții Centrului Antidrog Timișoara.

Reprezentanții Centrului Antidrog Timișoara vor desfăsura acțiuni de prevernire a consumului de droguri pe perioada verii la ștrandurile din oraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here