La final de 2024, când prima ligă intră într-o mică pauză, CSM Lugoj are tot mai multe jucătoare în topurile stastistice ale A1. Acum sunt cinci, cu două dintre cele cele mai bune atacante ale diviziei!
După etapele scurse din campionat, cel mai bun atac îl are cubaneza Yensy Kindelan. Universalul, mai mult rezervă, dar titulară la ultima etapă cu CSM București, are un procentaj de 56%eficiență, cu 54 din 96 de mingi trimise peste fileu care s-au transformat în puncte pentru Lugoj. O urmează colega conațională, Yelennis Diaz Cairo. Centrul are o eficiență de 54%, cu 84 din 157 de atacuri reușite, asta după ce Diaz Cairo a fost mult mai des titulară.
La capitolul serviciu, CSM Lugoj are alte două jucătoare. Ridicătoarea Marija Miljevic e pe 2, la egalitate cu Iarina Axinte, la capitolul ”ași” cu 21 de servicii ce au adus puncte. La raportul servicii as per seturi jucate, Ioana Mănăilă conduce în campionat, cu patru ași din cinci seturi jucate. La capitolul puncet marcate, universalul Tamara Miljevic are 205, capitol la care o depășește doar Maria Schlegel, cu 212.
Sunt ultimele zile de vacanță pentru voleibaliste. La 3 ianuarie revin la treabă, iar 25 ianuarie vor avea primul meci, la Cluj. În 18 ianuarie ar fi trebuit să joace acasă cu desființata CS Medgidia.