Dacă ești printre cei care își lasă mașinile pradă hoților, preferând să nu îi monteze alarmă auto, să știi că e posibil ca, într-o zi, realitatea să se răzbune și să îți transmită cât se poate de concis: e obligatorie, chiar dacă îți place sau nu. Sau poate ai impresia că nu ți se poate întâmpla tocmai ție una ca asta? Că infractorii te vor menaja, dintr-un motiv sau altul, și îți vor ocoli, cu maximum respect, autoturismul? Nici pe departe!
Zonele urbane, în special cele aglomerate, sunt și cele mai expuse. Evident că hoților le fac cu ochiul mașinile scumpe, dar și cele mai vechi sau mai uzate sunt expuse pericolelor.
Iată criteriile de bază în funcție de care să alegi o alarmă auto eficientă:
Raza de acțiune
În funcție de buget, îți poți cumpăra o alarmă simplă, cu telecomandă. Raza de acțiune a acesteia este, însă, redusă, așa că vei fi nevoit să parchezi cât mai aproape de apartament – cel mai bine pe o rază de sub 300 de metri.
Dacă acest lucru este imposibil, nu este cazul să te zgârcești. Pentru câteva sute de lei în plus vei avea o alarmă auto cu rază de acțiune de până la 1.000 de metri. La acești bani vei profita și de protocolul de comunicație CAN (Controller Area Network).
Cele care au slot pentru cartelă sim – de altfel, cele mai scumpe – îți vor trimite o notificare pe telefonul mobil și nu depind de raza de acțiune.
Senzorii
Și în prezența senzorilor există mai multe oferte. Cele mai folosite alarme auto sunt cele cu senzori de șoc. Acestea se declanșează la lovire sau chiar la atingere. La o lovitură uşoară, sistemul de securitate generează un sunet de preavertizare, iar la o lovitură puternică sistemul declanşează procedura completă de avertizare. De asemenea, poți alege sirena autoalimentată, care declanşează sistemul atunci când un hoţ decuplează sistemul de securitate de la bateria maşinii.
Nu în ultimul rând, poți alege un senzor de perimetru, care se declanșează atunci când cineva se apropie prea mult de mașină. Perfect pentru o alarmă auto. În fine, senzorii volumetrici măsoară presiunea aerului din interiorul mașinii și se “trezesc” atunci când geamul este spart ori ușa este forțată.
Funcțiile suplimentare
O alarmă auto bună va veni și cu funcții suplimentare. Alarma îți poate ridica singură geamurile sau îți poate deschide automat portbagajul. Mai mult, îți poate localiza mașina, în cazul în care ai uitat unde ai parcat-o.
Conform statisticilor, anul trecut, numai în București au fost sparte sau zgâriate peste 5.000 de mașini. Așadar, mai mult de 10 mașini pe zi au căzut pradă infractorilor. Și nu bunurile furate reprezintă marea pagubă a proprietarilor, ci înlocuirea/repararea accesoriilor auto distruse.
Și nu în ultimul rând: apelează la ajutor profesional când vine vorba de montarea unei alarme auto. Este o muncă foarte migăloasă care implică multe fire și multă pricepere. Nu are rost să umbli de unul singur la sistemul electric al mașinii. Mai ales că, prin instalarea pe cont propriu a alarmei, este posibil să pierzi garanției echipamentului.
Așa că, montează-ți o alarmă auto, chiar dacă nu ai bunuri scumpe în autoturism.
sursa foto: shutterstock.com