Cum să realizezi singur cadouri pentru familie și prieteni – 5 idei de cadouri originale handmade

Spread the love

Cum să realizezi singur cadouri pentru familie și prieteni – 5 idei de cadouri originale

handmadeCadourile handmade nu mai sunt o noutate, dar, în prezent, sunt la fel de apreciate și căutate exact ca în primul moment în care a apărut acest concept. Sunt o alternativă perfectă la darurile clasice pe care le găsești în magazine, și, în același timp, sunt mult mai apreciate de către cei care le primesc – pentru că sunt personalizate, originale și unice, realizate special pentru fiecare persoană dragă în parte.Pe lângă faptul că sunt unice, cadourile handmade mai au un avantaj incontestabil – materialele din care sunt realizate sunt, în general, extrem de accesibile din punct de vedere financiar. Astfel, dacă te gândești să faci cadouri handmade (mai ales că sărbătorile de iarnă se apropie), vei putea oferi familiei și prietenilor daruri originale cu bani puțini. Dacă este prima dată când optezi pentru cadouri handmade și nu prea ai idei, iată cinci sugestii care te pot inspira:

1. Semn de carte

Dacă ai în familie sau printre prieteni, pasionați de cărți, pe care nu îi vezi prea des fără o carte la ei, atunci ce cadou handmade poate fi mai bun decât un semn de carte personalizat? 

Poți alege, spre exemplu, să adaugi pe un semn de carte simplu, o poză a persoanei căreia îi vei oferi cadoul, poți picta o imagine amuzantă, poți scrie un mesaj personalizat sau poți adăuga diferite bucățele de material împletit și nu numai. Indiferent de ceea ce vei alege, va fi cu siguranță o surpriză reușită și foarte apreciată.

2. Tablou cu ață colorată sau diverse materiale

Un astfel de cadou handmade poate fi mai dificil de creat dacă nu ai mai făcut așa ceva până acum, însă rezultatul este uimitor. Înainte de a începe proiectul, se recomandă realizarea unei liste cu materialele ce urmează a fi utilizate, iar apoi căutarea celor necesare într-o  mercerie online, spre exemplu.

În general, un asemenea tablou se realizează dintr-o bucată suficient de groasă de carton, pe care, apoi, se poate picta ori atașa diferite materiale sau ață colorată, care să reprezinte o pisică, un cățel sau orice altceva ce îi place persoanei care va primi cadoul – acestea se pot fixa cu lipici, pioneze, bolduri, etc.

3. Colaj foto în formă de literă

Se realizează într-un mod destul de asemănător cu un tablou handmade – este necesară o literă mare din carton (preferabil, inițiala persoanei căreia îi este dedicat cadoul), pe care o și poți colora în orice nuanță. Dacă ai ales pozele pe care vrei să le folosești, nu-ți rămâne decât să le decupezi și să le lipești pe toată suprafața literei. La sfârșit, poți face unele retușuri acolo unde este necesar.

4. Recipient cu dulciuri

Este probabil unul dintre cele mai apreciate daruri pe care le poți oferi unui iubitor de dulciuri. Poți umple un borcănel cochet cu bomboanele și ciocolata preferate de către persoana care va primi cadoul, și, astfel, vei crea rapid o surpriză dulce și originală. Pentru un aspect de efect, poți lega de borcan o panglică colorată cu un bilețel amuzant atașat.

5. Sticlă de vin pictată manual

Se consideră că o sticlă de vin este un cadou potrivit pentru bărbați, așadar este alegerea perfectă pentru tată, bunic sau un prieten. Este recomandată alegerea unei uneia închise la culoare, pentru ca pictura să iasă în evidență. Aici își spune cuvântul creativitatea – posibilitățile sunt nelimitate, așa că poți picta absolut orice crezi că îi place destinatarului.

 

În concluzie, poți realiza cadouri originale pentru toți cei dragi cu un buget redus, însă acestea pot fi mult mai apreciate și admirate decât cele din magazin.

 

Sursa foto: unsplash.com

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here