Daniela Rus, de la MIT, Profesor Onorific al UPT

Senatul Universității Politehnica Timișoara a acordat miercuri, 18 noiembrie 2020, titlul de Profesor Onorific al Universității Politehnica Timișoara directorului Computer Science and Artificial Intelligence Laboratory de la MIT – Prof. Daniela Rus.

Ceremonia de decernare a avut loc online, în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a webinariilor Împreună Online și fost oficiată în prezența conducerii UPT, a membrilor Senatului și Consiliului de Administrație UPT și a peste 400 de participanți din România, Europa și SUA.

Înmânarea titlului de Profesor Onorific al Universității Politehnica Timișoara a fost oficiată virtual, de către președintele Senatului UPT, prof. dr. ing. Radu Vasiu, în prezența rectorului UPT – conf. dr. ing. Florin Drăgan.

Daniela L. Rus este director al MIT Computer Science and Artificial Intelligence Laboratory (CSAIL), prodecan cu cercetarea la Colegiul de Știința Calculatoarelor Schwartzman și profesor „Andrew și Erna Viterbi” în Departamentul de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor (Department of Electrical Engineering and Computer Science, EECS) la Massachusetts Institute of Technology. Este născută în România, în 1963 iar în anul 1982 a emigrat împreună cu familia în Statele Unite ale Americii. În 1993, Rus a obținut doctoratul de la Universitatea Cornell și și-a început cariera universitară ca asistent, apoi conferențiar și în cele din urmă profesor în Departamentul de Informatică la Dartmouth College, înainte de a se muta la MIT. Rus aduce o expertiză profundă în robotică, inteligență artificială, știința datelor și calcul. Este membru al Academiei Naționale de Inginerie, membru al Academiei Americane de Arte și Științe și al Asociației pentru Avansarea Inteligenței Artificiale, a IEEE Institutului de Inginerie Electrică și Electronică și al ACM Asociației pentru Mașini de Calcul. Ea este, de asemenea, beneficiară a unei burse MacArthur, a unui premiu național al Fundației Științifice pentru Carieră și a unei burse Alfred P. Sloan Foundation. Din aprilie 2020 este membru al Consiliului Consultativ pentru Ştiinţă şi Tehnologie în cadrul Administrației Prezidențiale de la Casa Albă.

Webinarul a beneficiat și de o sesiune practică în care prof. Daniela Rus a îndemnat tinerii să urmeze o carieră în domeniile STEM (științe, tehnologii, inginerie și matematică) și a prezentat celor din audiență cele mai recente lucrări de cercetare în domeniul inteligenței artificiale, a învățării automate și a roboților inteligenți, avansând o serie de viziuni futuriste prin care roboții viitorului ar putea îmbunătăți viața cotidiană, cu impact in domenii precum navigare, industrie, medicină sau activitățile domestice de zi cu zi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here