Depistat la volan cu o alcoolemie de 1,03 MG/L

Spread the love

S-a urcat băut la volan și a pornit la drum, fără nici cea mai mică remușcare. E suficient ca Poliţia să facă o razie de câteva ore, că zeci de şoferi sunt prinşi beţi la volan. Însă, se pare că nimic nu-i sperie, nici Poliţia, nici amenzile, nici dosarele penale.

Este și cazul unui bărbat de 32 de ani, care a fost prins de polițiști conducând autoturismul și având o alcoolemie de 1,03 MG/L. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal.

Noaptea trecută, poliţiştii Secţiei 2 Timişoara au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Calea Martirilor. Întrucât conducătorul auto, un bărbat de 32 de ani, emana vapori de alcool, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Oamenii legii atrag din nou atenția să nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here