Depistați la volan sub influența băuturilor alcoolice

 

amenzi-politie-Small

S-au urcat băuți la volan și au pornit la drum, fără nici cea mai mică remușcare. Din cauza lor, sunt distruse vieţi omeneşti. Nu le pasă nici de soarta lor, nici a altora. E suficient ca Poliţia să facă o razie de câteva ore, că zeci de şoferi sunt prinşi beţi la volan. Însă, se pare că nimic nu-i sperie, nici Poliţia, nici amenzile, nici dosarele penale.

Polițiștii timișeni au depistat luni trei bărbați în timp ce conduceau vehicule pe drumurile publice, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testărilor cu aparatul etilotest, au rezultat valori cuprinse între 0,52 mg/l și 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pentru a evita implicarea în evenimente rutiere, polițiștii recomandă respectarea cu strictețe a regulilor privind circulația pe drumurile publice.

Polițiștii Secției 11 Rurale Sânnicolau Mare  – Post Poliție Teremia au oprit pentru control un moped care circula pe D.N. 59C, condus de un bărbat de 43 de ani.

În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu este înmatriculat în vederea circulației pe drumurile publice, având aplicate plăcuțe cu numere false.

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,76 mg/l  alcool pur în aerul expirat.

În jurul orei 17.40, polițiștii Serviciului Rutier au depistat, pe strada Cetății din municipiul Timișoara, un bărbat de 49 de ani care se deplasa cu un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării șoferului cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 08 spre 09 februarie, în jurul orei 02.00, polițiștii Secţiei 4 Timișoara au oprit pentru control un autoturism care circula pe bulevardul Cetății, condus de un bărbat de 32 de ani.

Întrucât șoferul emana vapori de alcool, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0.58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile, șoferii au fost conduși la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.mPe numele acestora au fost întocmite dosare penale.

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here