Deputatul Marian Cucșa, candidat la Primăria Timișoara: Am găsit soluții pentru recuperarea clădirilor istorice – patrimoniul cultural al orașului (P)

Timișoara, un oraș plin de istorie. Un oraș model, care a fost insă jefuit ani de zile. Cel mai grav lucru este că grupuri de interese i-au vândut pe bucăți istoria. Aproape 1000 de clădiri vechi, din centrul orașului, au fost retrocedate ilegal. Și au rămas tot la cei care le-au obținut în mod fraudulos. Afacerea s-a transformat în dosare penale care trenează de ani de zile. 

Redobândirea clădirilor istorice din Timișoara este un subiect important în lista de proiecte a candidatului Partidului Republican pentru primărie, Marian Cucșa.

Este frustrant și strigător la cer ce s-a întâmplat cu aceste bijuterii arhitecturale. Rezolvarea o văd în doi pași. În primul rând, să intervin ca deputat. Lucrez la un proiect de lege care să rezolve cadrul legal. Am în echipă evaluatori și juriști, pentru a găsi soluția cea mai bună. Urmează să depun curând această inițiativă.

 Sunt multe orașe din tară cu astfel de probleme, astfel încât, mă aștept ca proiectul de lege să aibă susținere din partea tuturor partidelor. În total, în Timișoara au fost retrocedate ilegal în jur de o mie de astfel de clădiri. Pe listă sunt și Institutul Oncologic, spații ce aparțineau Spitalului de Copii…

Ca primar, voi face o evaluare clară a situației și, de la caz la caz, vom lua decizia cea mai potrivită. A doua soluție ar fi ca unele clădiri să fie cumpărate de primărie și închiriate pentru a asigura venituri proprii și a recupera din investiție. Sunt foarte multe soluții. Dar le voi aplica doar în urma consultărilor publice. Iar propunerile, vă asigur, vor fi făcute de profesioniști.

 Aștept sprijinul vostru, în data de 27 septembrie, pentru a putea duce toate aceste proiecte la bun sfarsit.”, spune deputatul Marian Cucșa.

 Deputatul Marian Cucșa este cel mai tânăr candidat la fotoliul de primar al Timișoarei și vine cu soluții concrete și de actualitate pentru a aduce orașul la standarde europene. Principalele lucruri pe care susține că le va face dacă va ajunge primar, sunt legate de aducerea orașului la normalitate ca apoi să poată implementa curat și transparent o strategie integrată pentru Timișoara.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here