Dhafer Youssef va urca pe scenă la JAZZ™

0
179

Dhafer Youssef, artistul tunisian care reușește să îmbine armonios tradiția sufită cu misticul și influențele de jazz cu lirismul specific arăbesc, ajunge la Timișoara, pe scena festivalului JAZZ™. Dhafer Youssef va concerta pe scena din Piața Victoriei sâmbătă, 2 iulie, de la ora 21.

A învățat să cânte după ureche, la vârsta de cinci ani. Mai târziu, când a început să cânte la nunți, a adunat destui bani pentru a-și cumpăra primul oud, instrumentul cu corzi întâlnit în lumea arabă, lucru dezaprobat de familia sa. După un timp, s-a mutat în Europa, unde spune că și-a găsit casa, locuind mai ales în Paris și Viena, până în 1990. Având o afinitate pentru muzica din India și cea nordică, a fost invitat de cântărețul norvegian de jazz, Bugge Wesseltoft, să  înregistreze împreună mai multe compoziții pentru albumul „FiLM iNG”.

A compus world music, pentru care a fost nominalizat la Premiile BBC în 2003 și 2006. În anul 2002 a lansat albumul „Electric Sufi”, care conține părți electronice și funky adăugând, astfel, noi elemente stilului său muzical. Printre artiștii cu care a colaborat se numără și Mino Cinelu (percuție), prezent la ediția trecută a festivalului JAZZ™. A mai lansat cinci albume solo, pregătindu-l pe cel de-al șaselea pentru toamna anului 2016.

Accesul la JAZZ™ este gratuit. La primele trei ediții, JAZZ™ a adus la Timişoara nume precum Richard Bona, Kurt Elling, David Murray şi Macy Gray, Terri Lyne Carrington/Lizz Wright, Al Jarreau, The Cat Empire, Anoushka Shankar,  Dianne Reeves, Liv Warfield w/Prince’s NPG Hornz, The Ruff Pack, Marcus Miller, o parte dintre aceştia, în premieră în România.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here