Primăria a „plantat” bolovani și terenuri virane și a spus că așa se face peisagistică modernă și se descurajează parcările ilegale. Doar că Garda de Mediu a amendat municiplaitatea, aceasta începând să se victimizeze la greu, că așa îi place. Pentru că nu era destul, tot de la Primărie s-a spus că CJT ar fi distrus spațiul verde cu organizarea de șantier de la Castelul Huniade. Răspunsul a venit de Alexandru Iovescu, vicepreședintele CJT.

Reprezentanți ai Primăriei Timișoara au luat din bolovanii amplasați prin oraș și au încercat să arunce cu ei în curtea CJT. Doar că nici de data aceasta nu le-a ieșit”, spune acesta.

În imagine vedeți organizarea de șantier de la castelul Huniade și parcarea temporară aprobată de PMT. Reprezentanții primăriei invocă nereguli privind organizarea de șantier de la Castelul Huniade și parcarea temporară aferentă, ignorând faptul că au fost realizate în baza avizelor eliberate chiar de către Primăria Municipiului Timișoara și Direcția Județeană de Cultură. Este un gest de o lipsă de coerență instituțională greu de înțeles: aceeași autoritate locală care a emis aprobările necesare acum solicită intervenția Gărzii de Mediu pentru o situație pe care ea însăși a autorizat-o”, explică Iovescu, acesta dând și un sfat celor de la Primărie. ”În loc să ne concentrăm pe finalizarea lucrărilor de importanță majoră pentru județ, suntem puși în situația de a răspunde unor acuzații nefondate care nu fac decât să blocheze progresul proiectelor de infrastructură. Invit conducerea primăriei la o analiză riguroasă a documentelor emise de propriile servicii înainte de a lansa mesaje publice care induc în eroare cetățenii. Nu e prima dată și am impresia că nu va fi nici ultima. Dar e important să știți cu cine avem și aveți de-a face!”

Articolul precedentMajoritatea din Consiliul Local Timișoara a respins toate amendamentele propuse de consilierii AUR la bugetul municipiului pe anul 2026
Articolul următorTimișoara, locul în care vii pentru evenimente și rămâi pentru atmosferă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.