Managerul Spitalului „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj, a fost implicat în această dimineață într-un accident rutier.

Totul s-a petrecut pe drumul dintre Lugoj și Buziaș, în apropiere de intersecția cu drumul spre Darova. Se pare că medicul a virat la un moment dat spre stânga, către un drum secundar moment în care a fost izbit de un alt autoturism a cărui șofer a intrat în depașire neregulamentară, călcând peste linia continuă.

În urma impactului, autoturismul managerului Spitalului din Lugoj s-a rasturnat într-un canal de pe marginea drumului. La fata locului a ajuns un echipaj de Ambulanță și unul de descarcerare de la Pompieri.

Din fericire, in urma accidentului nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a vedea cine se face vinovat de producerea accidentului.

(sursa foto: lugojonline.ro)

Articolul precedentTimișorenii din zona Gării, fără apă la robinete!
Articolul următorElevii timișeni, buni la sport! Ce rezultate au obținut la faza regională a Gimnaziadei?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.