Două fântâni arteziene intră în reabilitare

Spread the love

Fantana cu pesti 2

Două fântâni arteziene din Timișoara vor intra în curând în reabilitare. Este vorba despre Fântâna cu Pești, din Piața Victoriei, și cea din Parcul Dacia.

Municipalitatea a scos la licitație serviciile de proiectare și elaborare a documentației. Potrivit conducerii Primăriei Timișoara, se pare că ciclurile îngheț-dezgheț și infiltrațiile și-au pus amprenta asupra stării tehnice a fântânii situate în mijlocul orașului, iar o parte din elementele arhitecturale au fost distruse. Fântâna cu Pești va avea parte de reabilitarea părților construite, dar și de cea a instalațiilor electrice și de apă.

De cealaltă parte, instalațiile hidraulice exterioare ale fântânii din Parcul Dacia sunt în stare avansată de degradare, iar iluminatul arhitectural este nefuncțional. Astfel că și aceasta va intra într-un proces amplu de reabilitare.

Valoarea totală a ambelor proiecte este estimată la peste 10.000 de lei, bani de la bugetul local.

(Sursa foto: www.panoramio.ro)

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here