Gazeta din Vest omagiază în zilele de Crăciun cele mai bune echipe sportive din Timiș. Dacă ieri am scris despre campioana SCM USV Timișoara, azi o lăudăm pe singura reprezentantă în Europa, echipa de volei feminin CSM Lugoj.

CSM Lugoj a avut și un 2024 bun, chiar dacă nu pe măsura anului 2023, când la Sala ”Constantin Jude” din Timișoara s-a adus un moment unic: finala Cupei Challenge. Anul pe care îl vom încheia săptămâna viitoare a început cu formația antrenată de Ugljesa Segrt în sferturile celei de-a treia compeitție europeană. A fost eliminată de puternica echipă turcă Nilufer Belediyespor Bursa. Și în 2024, Lugojul a jucat în Challenge. În decembrie, parcursul s-a oprit în optimi, cu Olimpiacos Pireu. Ironia sorții, dacă româncele se calificau, dădeau de Galatasaray Istanbul în sferturi.

În campionat, lugojencele au terminat pe locul 5. Acum sunt pe 4, cu un meci în plus jucat în avans. Echipa nu a jucat deloc în 2024 meciuri de Cupa României, pentru că fuseseră eliminate de Dinamo în turul doi, la final de 2023, iar în acest an, competiția încă nu a început. CSM Lugoj a luat cupa în 2023, și Supercupa în 2022. Sunt singurele trofee din vitrina clubului, de altfel. Deloc de neglijat că la Jocurile Olimpice de la Paris în naționala Serbiei a fost libero-ul Lugojului Silvija Popovic, retrasă ulterior din activitate.

Însă după aceste zile de pauză pline de multă lumină, s-ar putea sa apără nori la echipa de volei, dacă administrația Dobra va decide tăiere bugetului. Rămâne de văzut dacă Lugojul va putea să mai țină steagul sportului timișean în Europa și din toamnă încolo.

 

Articolul precedentSportivele anului 2024: Anca Todoni, cea mai bună tenismenă a anului!
Articolul următorKensington Communication a ”lovit” și în Timișoara în acest an

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.