Elev bătut de colegi în școală! A fost lovit cu bestialitate cu pumnii și picioarele în timp ce un altul filma si se amuza. Toată scena a fost filmată și postată pe internet.

Totul s-a petrecut la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” din Lugoj. Elevul a fost lovit mai întâi cu pumnii, trântit pe jos, unde loviturile au continuat, inclusiv cu picioarele în cap. Se pare că nu a fost luată nicio măsură, nu a fost sesizată Poliţia şi nici conducerea unității de învățământ.

Inspectoratul Școlar s-a autosesizat, iar vineri dimineață a demarat anchetă internă. Astfel că a trimis un reprezentant la școala respectivă pentru a face cercetări.

UPDATE: Poliţiştii lugojeni s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe în cazul elevului de 17 ani, care ar fi fost agresat în incinta unei unităţi de învăţământ din municipiul Lugoj.

În urma imaginilor video difuzate în spaţiul public, care surprind o agresiune în incinta unei unităţi de învăţământ, din municipiul lugoj, poliţiştii s-au sesizat din oficiu, efectuând verificări pentru a stabilii cu exactitate circumstanţele producerii incidentului.

Astfel, poliţiştii au stabilit faptul că, la data de 26 ianuarie, în urma unui conflict spontan, un tânăr de 17 ani ar fi fost agresat fizic de doi colegi de clasă, în pauza dintre orele de curs.“În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, poliţiştii continuând cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale. Precizăm că, în conformitate cu art. 193 alin. 3 din NCP, acţiunea penală în cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe se pune în mişcare la plângerea persoanei vătămate”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Articolul precedentCurse aeriene anulate în Turcia! Vânt şi ninsori în zona Edirne – Istanbul – Bursa
Articolul următorCetăţean sârb, urmărit internațional, depistat la Porţile de Fier I

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.